UPDATE 9 iulie, 8:00. Numărul morților a ajuns la 24. Cauzele producerii accidentului feroviar nu sunt deocamdată clare, însă cel mai probabil tragedia s-a produs din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a transmis un mesaj de condoleanțe.

Surse din presa rusă anunță că printre pasagerii implicați în accidentul feroviar se numără și turiști din Rusia.

UPDATE 20:50. 10 persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 73 au fost rănite, ca urmare a deraierii trenului de pasageri, în regiunea turcă Tekirdag (nord-vest), a anunţat televiziunea publică turcă TRT Haber, care citează Ministerul Sănătăţii din această țară.

Trenul, care transporta 360 de pasageri, venea de la Kapikule, la frontiera cu Bulgaria, şi se îndrepta către Istanbul, când şase vagoane ale sale au deraiat.

Peste 100 de ambulanţe au fost trimise la locul accidentului, potrivit sursei citate.


Astfel, cinci vagoane au ieşit de pe şină, în zona de nord-vest a Turciei, dar deocamdată nu există un bilanţ oficial al morţilor şi răniţilor. Trenul transporta peste 300 de persoane şi se îndrepta către Istanbul.

Biroul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan a anunţat că şeful statului a fost informat de ministrul transporturilor şi de cel de interne despre accident.

La fața locului au sosit echipaje de urgenţă, inclusiv cu elicoptere, care le acordă primul ajutor răniților, așa cum se vede și în imaginile apărute pe Facebook, care arată mai multe vagoane de călători răsturnate şi pasageri răniţi pe şine.



 
 

Urmărește-ne pe Google News