Acţiunea în justiţie a fost introdusă de Liga Drepturilor Omului. Organizația a argumentat că nu a fost prezentată baza legală a măsurilor respective şi că, prin urmare, ordinele ministeriale care stabileau restricţiile sunt ilegale.
Belgia a impus restricţii de circulaţie pe timp de noapte şi închiderea tuturor magazinelor cu produse neesenţiale, iar accesul este permis doar cu programare, asta într-un efort de combatere a pandemiei.
De asemenea, țara a decis la finalul lunii ianuarie interzicerea până la 1 aprilie a călătoriilor neesenţiale dinspre şi către teritoriul belgian, în scopul combaterii pandemiei de COVID-19.
La începutul lui martie, premierul belgian Alexander De Croo a anunțat că măsura va fi extinsă până la 18 aprilie, pentru a acoperi și sărbătoarea Paștelui Catolic, în ciuda avertismentelor Comisiei Europene.
În aceste condiții, rămâne de văzut dacă guvernul belgian va respecta ordinul tribunalului, cu atât mai mult cu cât amenda este plafonată la 200.000 de euro, potrivit cotidianului Le Soir, mai notează dpa.
Foto: Epa