- Raport: Criminalitatea organizată a crescut în Canada după ridicarea vizelor pentru români. Ce spune Justin Trudeau
- Air Canada va opera zboruri către Canada de pe Aeroportul Otopeni
- Prima bere cu canabis a fost produsă în Canada. „O băutură ameţitoare, mai puţin periculoasă decât alcoolul”
Givan Iusein, în vârstă de 48 de ani, a fost găsit vinovat în România pentru că l-a înjunghiat mortal pe un luptător profesionist, în 1992, și a fost condamnat la 18 ani de închisoare.
Însă, în anul 1994, sentința sa a fost întreruptă, pentru a urma un tratament medical, și ar fi trebuit să revină la închisoare după 21 de luni. În schimb, el a fugit în Canada, acolo unde locuia înainte de crima de care este acuzat.
Poliția canadiană, mai precis detașamentul care se ocupă de căutarea fugarilor, l-a găsit pe fugar într-o casă din Toronto, abia în februarie 2013, potrivit CTV News Toronto.
Verdictul judecătorului Kenneth Campbell de la Curtea Superioară, de săptămâna trecută, a dezvăluit câteva aspecte din viața lui Iusein, care a ajuns în Canada în 1988. A cunoscut-o pe viitoarea lui soție, în 1990, apoi a devenit rezident permanent în Canada, iar doi ani mai târziu s-a născut primul lor copil.
Probleme acestuia au început în vara lui 1992, când a revenit în România, pentru o scurtă vizită, care s-a transformat într-o ședere mai lungă.
„În noaptea de 10 iulie (1992 – n.r.), aplicantul a fost implicat, împreună cu trei dintre prietenii săi, într-o dispută care a culminat cu înjunghierea mortală a lui Mihail Tudorașcu. Ulterior, aplicantul și cei trei co-inculpați au fost judecăți de Curtea de Justiție din Constanța pentru rolul jucat în omor și, în 1993, au fost condamnați pentru această infracțiune”, a scris în verdict judecătorul.
În a două parte a anilor 90, Iusein s-a întors în Canada și a mințit autoritățile de imigrație despre vizita sa în țara natală și nici nu a menționat că a fost găsit vinovat de crimă și chiar condamnat.
Mai mult, a primit și cetățenia canadiană, chiar dacă un ofițer de la Imigrări avea suspiciuni asupra sa și a faptului că fusese condamnat pentru agresiune.
După ce a fost arestat în 2013, Iusein a fost eliberat pe cauțiune, dar a încălcat condițiile eliberării și a dispărut, fiind din nou arestat de Poliția din Toronto în 2015.
De atunci, el se află în custodia Poliției și a cerut mereu să nu fie extrădat pe motiv că a fost bătut, torturat și agresat sexual de autoritățile române, după arestare, și forțat să dea o declarație mincinoasă.
Iusein pretindea, în dese rânduri – că a fost supus unor „bătăi violențe și dureroase, unor pedepse care reprezintă practici de tortură”, printre care încătușarea și legarea cu lanțuri de un scaun în genunchi timp de mai multe ore, supunerea la simularea înecului, atârnarea lui de țevi din tavan dezbrăcat în timp ce corp îi picură apa sau aplicarea de șocuri electrice la testicule. La acestea, a adăugat românul cu cetățenie canadiană, s-ar fi adăugat faptul că procurorul l-a agresat sexual în mod repetat.
„Nu accept aceste probe. În opinia mea, această litanie de abuzuri nu s-a întâmplat și a fost pur și simplu fabricată de aplicant pentru a evită să fie returnat în România pentru a execută restul pedepsei pentru crimă. Inculpatul a fost deja judecat și condamnat corect de crimă și există un interes public prioritar că infractorii condamnați pentru astfel de crime să-și execute sentințele în țara în care au comis infracțiunea. Canada nu poate deveni un sanctuar pentru criminali condamnați din alte țări”, a mai scris judecătorul Campbell.
Avocatul lui Iusein, David Parry, a declarat marți, 7 august, că clientul său nu a decis încă dacă va face apel la decizia lui Campbell de a fi extrădat în România sau dacă va face o petiție la Ministerul Justiției pentru a interveni.
Indiferent de strategia pe care o va adopta, susține Parry, Iusein este decis „să-și reabiliteze numele”, fie că va fi în România sau în Canada.
Citește și: Mihai Fifor, declarație despre stagiul militar obligatoriu în România. ”Vă reamintesc faptul că stagiul militar în România este suspendat, nu anulat”