Tricolorul a fost arborat sâmbătă, pe fațada unui bloc de pe strada Unirii nr 15 din cartierul clujean Gheorgheni.
Potrivit reprezentanților administrației blocului, gestul vine ca un omagiu adus celor care au luptat pentru unificarea României, fiind arborat deja de câțiva ani în preajma zilei naționale, relatează bzc.ro.
Reprezentanții asociației de locatari din blocul respectiv au ținut cu atât mai mult sa repete gestul anul acesta, pentru că acum se sărbătorește și Centenarul Marii Uniri. Mai mult, strada pe care a fost arborat Tricolorul poarta numele ”Unirii”.
Gestul nu este singular, întrucât un drapel a fost arborat recent și pe fațada da unui bloc din Timișoara, dar gestul patriotic s-ar putea lăsa cu amenzi de la Poliția Locală.
Sursa foto: bzc.ro
Citește și: Despre norvegieni, de la români. Cum trăiesc, cum își educă copiii, cât beau, ce mănâncă. Și ce putem învăța noi înșine de la românii care conviețuiesc cu ei
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro