Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta, Florentin Daciu, a anunţat, în noaptea de luni spre marţi, că accidentul s-a petrecut pe raza comunei Văcăreni.
„Întrucât nu erau cunoscute împrejurările prin care buldozerul a ajuns în canal, au fost demarate căutările conducătorului utilajului împreună şi cu echipaje de poliţie. Din nefericire, bărbatul de 55 de ani a fost găsit (decedat, n.r.) în canal, prins în vegetaţia deasă”, a menţionat reprezentantul ISU Delta.
Potrivit sursei, canalul de irigaţii în care bărbatul a murit are o adâncime de aproape trei metri.
Pentru scoaterea bărbatului din canal, ISU Delta a intervenit cu zece pompieri şi doi scafandri, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD şi o autospecială de scafandri.
Sursă foto: tulceanoastra.ro