Fotografia, în care apare o maşină de teren înmatriculată în Brașov, a fost postată pe pagina de Facebook dedicată Parcului Naţional Bucegi, „Hello. Bușteni”.

Tot acolo a fost postat, la rubrica de comentarii, și panoul care anunță interdicțiile și valoarea amenzii pe care o riscă cei ce încalcă legea care interzice accesul autoturismelor în Parcul Naţional, care este arie protejată. Amenda poate ajunge la 3.000 de lei.

„Sâmbătă 20 octombrie 2018, ora 15:36. Sfinxul nostru din Bucegi. Ce căuta o maşină tocmai acolo? Cine, şi de ce? Sunt întrebări fireşti pe care ni le punem toţi cei pentru care muntele înseamna ceva. De ce este nevoie de aşa ceva? De ce nu poţi să te bucuri de natură aşa cum trebuie?”, este mesajul complet care însoţeşte fotografia distribuită pe Facebook.

Turiştii pot merge cu maşina doar până la cabana Piatra Arsă, iar până la Sfinx pe jos, pe un traseu marcat. Însă, în această perioadă, în zonă a fost amenajat provizoriu un drum de acces pentru echipele de muncitori care lucrează la renovarea Crucii de pe Caraiman, iar turiştii profită de această situaţie şi se folosesc de maşini de teren pentru a ajunge până la Sfinx, potrivit Europa FM.

Anul trecut, în noiembrie, zeci de turiști au rămas blocați la Sfinxul din Bucegi, iar oamenii nici nu aveau unde să se cazeze.


Citește și… ANALIZĂ | Prețurile mari și dobânzile în creștere îi fac pe români să nu mai cumpere locuințe


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News