Incidentul a avut loc în seara zilei de 28 octombrie când clientul și-a folosit telefonul pentru a traduce cuvântul rusesc „rodie” și apoi a scris o propoziție în portugheză, astfel încât personalul restaurantului să-i înțeleagă comanda.

În limba rusă,, cuvintele „rodie” și „grenadă” se aseamănă (granada), dar, în portugheză, sunt două cuvinte diferite: romã înseamnă „rodie”, iar granada este „grenadă”. Evident, această distincție s-a pierdut prin traducere. A ieșit: „Am o grenadă în posesia mea”.

Chelnerul a dedus că oaspetele amenință că va arunca în aer localul și, speriat, acesta a sunat la poliție.

La fața locului a sosit o unitate antitero. Bărbatului i s-a ordonat să se întindă cu fața în jos pe pământ în stradă, în timp ce 5 polițiști înarmați s-au apropiat și l-au încătușat, după cum se vede pe înregistrările de la fața locului.

Omul, care era băut, a fost dus la o secție de poliție pentru audieri. Acolo s-a descoperit că azerul nu avea la el nicio armă sau alte obiecte periculoase. Camera lui de hotel a fost, de asemenea, percheziționată ulterior.

În plus, oamenii legii de la Lisabona l-au verificat în baza lor de date și s-au consultat cu surse de la unitatea de coordonare antiterorism. În cele din urmă, azerul s-a dovedit a fi „curat”!

La începutul acestei luni, autoritățile de securitate portugheze au ridicat alerta de amenințare teroristă, de la moderat la semnificativ, al treilea cel mai înalt nivel. Mișcarea vine în contextul atacurilor extremiștilor islamici din Belgia și din Franța, după războiul dintre Israel și Hamas.

Foto: captură Diario de Noticias

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News