Salvamont Braşov a anunțat sâmbătă, într-o postare pe Facebook că turistul, care era echipat corespunzător, a căzut de la o înălţime de aproximativ 10-13 metri pe scările din canion, după ce a alunecat într-un moment de neatenţie. 

„Intervenţia a fost una contra cronometru, deoarece starea turistului impunea o acţiune rapidă şi eficientă pentru a preveni complicaţiile. Echipele Salvamont au acţionat prompt, oferindu-i victimei primul ajutor necesar la faţa locului. Pentru a evita agravarea leziunilor, salvamontiştii au imobilizat victima folosind echipamente speciale. Turistul a fost transportat cu grijă până la drumul forestier, un traseu ce a necesitat atenţie deosebită din partea echipei datorită terenului accidentat. La drumul forestier, victima a fost predată unui echipaj SMURD pentru a-l transporta la o unitate spitalicească, unde va fi supus unor investigaţii medicale amănunţite pentru evaluarea completă a traumelor suferite”, a anunțat Salvamont Braşov.

La intervenţia pentru recuperarea turistului au participat salvatori montani din cadrul Salvamont Predeal şi Serviciului Public Judeţean Salvamont Braşov. Totodată, salvatorii le reamintesc turiștilor să fie precauți atunci când pleacă pe munte și să poart echipament corespunzător.

„Canionul Tamina este cunoscut pentru pentru peisajele spectaculoase, dar, din păcate, asemenea incidente pot apărea, subliniind importanța precauției și a echipamentului adecvat atunci când se parcurg astfel de trasee”, au precizat salvamontiștii.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5


 
 

Urmărește-ne pe Google News