Un ucrainean a reușit să scape nevătămat din orașul puternic bombardat Severodonețk, din Donbas, fugind pe bicicletă și ferindu-se bombardamentele artileriei și avioanelor Rusiei.
„Au fost multe focuri de armă și cel puțin două lovituri aeriene în apropierea mea”, a declarat Arif Bagirov pentru BBC, vorbind despre călătoria sa de 50 de kilometri făcută pe două roți, până în orașul Bakhmut.
Bărbatul de 45 de ani, editor și blogger, a intuit că dacă un obuz a căzut deja în apropiere, atunci cel mai probabil, rușii nu vor mai lovi acolo. Folosind această tactică, el a ajuns la Bakhmut fără să fie atins.
„Erau cratere pe drum, totul acolo era distrus, inclusiv mașinile”, a spus Bagirov. „Și erau o mulțime de resturi peste tot. Până la urmă, este un drum de pe front. Slavă Domnului, nu erau cadavre – dar se putea vedea că oamenii au murit acolo”, a adăugat el.
Bagirov a spus că era mai ușor să evite avioanele rusești, deoarece le putea auzi de la distanță. „Am găsit un șanț în care să mă întind și acolo am stat până când au trecut”, a explicat el.
Bărbatul a spus că a simțit o mare ușurare atunci când a ajuns în cele din urmă la Bakhmut, un oraș aflat sub control ucrainean, la vest de Severodonețk.
În acest timp, orașul lui este ținta atacurilor intense ale Rusiei, care susține că a încercuit localitatea.
„Când mergeam pe bicicletă, nu simțeam atât frică, cât mai degrabă furie: Acesta este pământul meu, aceasta este țara mea! Și voi duce la bun sfârșit această călătorie, fie că vă place sau nu!”, și-a spus ucraineanul.
„A fost cu siguranță cea mai nebună călătorie pe bicicletă”, a admis Bagirov, care spune că este un ciclist experimentat. „Am mai parcurs astfel de distanțe de o mulțime de ori înainte – dar nu în astfel de circumstanțe”, a adăugat el.
În ceea ce privește planurile de viitor, el a spus că deocamdată vrea doar să ajungă în capitală. „Nu știu în acest moment. Sunt doar în drum spre Kiev, iar odată ajuns acolo mă voi odihni bine”, a spus el.
„De îndată ce se va ivi ocazia, tot ce vreau să fac este să îmi ajut din nou orașul natal”, a mai spus el.