Bărbatul, aflat la volanul unui ansamblu de autovehicule format din cap tractor şi semiremorcă, ambele înmatriculate în Ucraina, s-a prezentat luni, 2 ianuarie, la Punctul de Trecere a Frontierei Albița pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară.
„Cu ocazia controlului de frontieră, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit, ascuns şi nedeclarat, în portiera cabinei un pistol din categoria armelor letale, calibrul 8 milimetri, precum şi muniţia aferentă acestuia, un încărcător în care se aflau cinci cartuşe de calibrul 8 milimetri, pentru care nu deţinea documente de provenienţă şi de transport”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi, într-un comunicat de presă.
„În urma verificărilor specifice efectuate de colegii noştri, s-a constatat că cetăţeanul ucrainean nu deţine permis de portarmă. Cu privire la cele descoperite, bărbatul a declarat că deţine pistolul pentru autoapărare şi că l-a uitat în mijlocul de transport la plecarea în cursă”, au precizat polițiștii de frontieră.
Arma şi muniţia aferentă acesteia au fost ridicate în vederea continuării şi definitivării cercetărilor.
Poliţiştii de frontieră efectuează acum cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă calificată.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro