Un ucrainean, care căuta momente de intimitate, a fost jefuit de Andreea Trandafir, care i-a promis că va întreține relații sexuale cu el. 

Incidentul a avut loc în luna mai a acestui an, când femeia, împreună cu complicele său, l-a urmărit pe bărbat până la Gara Iași, apoi s-au urcat împreună într-un tramvai.

În timp ce tramvaiul staționa, Andreea a încercat să-i fure banii din buzunar. 

„Inculpata fiind în mijlocul de transport în comun, a introdus mâna în buzunarul stâng al pantalonilor persoanei vătămate, fiind surprinsă de aceasta, care, încercând să-și recupereze bunurile, s-a tras și s-a dezechilibrat și a căzut, inculpata căzând peste el, moment în care aceasta, pentru a-și asigura scăparea, s-a smuncit cu putere din mâinile victimei și i-a rupt pantalonii pe toată partea laterală exterioară și a reușit să fugă, sustrăgându-i din buzunar suma de 2.000 de euro și un portdocument în care avea mai multe acte personale”, au stabilit anchetatorii.

Complicele său, Cristian Panțîru, a așteptat-o la scările tramvaiului, iar cei doi au fugit împreună.

Recent, tânăra, Andreea Trandafir, și complicele ei, Cristian Panțîru, au fost condamnați la 3 ani și 4 luni de închisoare pentru tâlhărie calificată.

 
 

Urmărește-ne pe Google News