Un urs a fost filmat în timp ce alerga haotic pe un bulevard din centrul municipiului Brașov, scrie publicația locală Brașov.net.
Animalul a fost surprins duminică în jurul orei 02:37 pe una dintre cele mai importante artere din Brașov, în zona spitalului Astra de pe Calea București, arată sursa citată. Pe imaginile filmate dintr-un taxi se poate observa cum cursa haotică a ursului pe bulevardul central ține zeci de metri.
Speriat de cei care îl filmau, ursul a intrat pe gangul de la Spitalul Astra de unde cel mai probabil a urcat înapoi în pădurea de pe Dealul Melcilor.
Sursa citată mai spune că episodul vine după ce zeci de avertizări RO-ALERT au fost emise în localităţile brașovene, dar și pe în muncipiul Brașov.