„A fost identificată prezenţa unui urs în satul Păuleşti, pe strada Colinei, respectiv Măgurei! Dacă îl vedeţi, vă rugăm să păstraţi distanţa faţă de animal şi nu încercaţi să vă fotografiaţi cu acesta sau să îl hrăniţi! Sunaţi de îndată la numărul de urgenţă 112!”, este mesajul postat miercuri de Primăria comunei Păuleşti pe pagina de Facebook a instituţiei.

Comuna Păuleşti este situată la câţiva kilometri de Ploieşti, într-o zonă de şes, cu ieşire la Drumul Naţional 1 şi este parţial înconjurată de o pădure.

Nu este prima dată când în localitate îşi fac apariţia urşii. De altfel, exemplare de urs au fost văzute anul trecut şi anul acesta şi în municipiul Ploieşti, amplasat la 60 de kilometri de Capitală.

Anul trecut, un urs a fost capturat în incinta unei rafinării, după zile întregi de căutări, şi relocat într-o zonă împădurită.

FOTO: 123RF.com

Urmărește-ne pe Google News