Ursul de 227 de kilograme, cunoscut de fani sub numele de Hank the Tank, este suspectat că a intrat în 21 de case din zona Lacului Tahoe începând din anul 2022.
Hank – care este, de fapt, o femelă înregistrată ca 64F – va fi relocată într-un sanctuar din Colorado. Ea are trei pui, care ar putea fi transferați la o rezervație din comitatul Sonoma din California.
Într-un comunicat emis vineri, Departamentul pentru Pescuit și Faună Sălbatică din California (CDFW) a precizat că biologii au „imobilizat în siguranț” ursul, care a fost legat de comiterea a 21 de 1spargeri! după analizarea unor probe de ADN.
Dacă analizele de sănătate vor fi bune, Hank va fi dus la Wild Animal Sanctuary, în apropiere de Springfield, Colorado.
Deși autoritățile californiene au precizat că relocarea „nu este de obicei o opțiune”, faima de care se bucura Hank a împiedicat până acum autoritățile să îl împuște.
„Având în vedere interesul larg răspândit față de acest urs și riscul semnificativ al unui incident grav în care să fie implicat, CDFW folosește o soluție alternativă pentru a proteja familia de urși, precum și oamenii din comunitatea South Lake Tahoe”, se arată în comunicat.
Cei trei pui vor fi duși într-o altă unitate din Petaluma, California, „în speranța că vor putea întrerupe comportamentele negative pe care le-au învățat de la ursoaică și vor putea fi reintroduși în sălbăticie”.
Alți doi urși, implicați în „spargerile” din California
Inițial, s-a crezut că Hank este responsabilă pentru peste 40 de spargeri, dar probele de ADN au dovedit că spargerile au fost, de asemenea, opera a cel puțin alți doi urși mari, cu un apetit vorace pentru hrana oamenilor.
Descoperirea faptului că Hank nu era singură în această serie de infracțiuni i-a determinat oficialii californieni să asigure publicul că „niciun urs nu va fi eutanasiat, rănit, mutat într-o altă instituție sau plasat într-o grădină zoologică”.
Biologii cred că Hank, care este considerabil mai mare decât majoritatea urșilor negri, a crescut fără să se teamă de oameni și a învățat să își folosească forța pentru a intra cu forța în casele lor.
Nu este clar unde se află și care este potențiala soartă a celorlalți doi urși implicați în seria de „spargeri” din California.
Foto: Profimedia Images