„Perioada aceasta va fi caracterizată în special de temperaturi scăzute pe parcursul nopților, pentru că suntem într-o situație care favorizează scăderea temperaturilor în primele ore ale dimineții, urmând ca mai ales vineri, sâmbătă și duminică, să avem temperaturi sub 0 grade Celsius, nu numai în zona depresionară, acolo unde ne așteptăm ca temperaturile să coboare chiar spre minus 8 grade Celsius”, a explicat Florinela Georgescu, director în cadrul Asministrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Temperaturi sub 0 grade se vor înregistra și în zona Moldovei și în partea de nord a Munteniei și Olteniei. În Capitală, a precizat Florinela Georgescu, începând de vineri, 17 octombrie, și până duminică. Temperaturile minime vor fi de 1-2 grade Celsius, în special în partea de nord a orașului.

În următoarea prioadă, conform meteorologului, tendința generală este de scădere a temperaturii, însă episodul rece va dura doar până la sfârșitul acestei săptămâni, temperaturile începând să crească treptat de luni, 21 octombrie.

Urmărește-ne pe Google News