Pacientul a fost adus inițial cu o ambulanță la spitalul din Huși, iar de acolo transportat la (UPU) a Spitalului „Sfântul Spiridon“ din Iaşi.
Bărbatul a avut totuși noroc: bucata de şoric permitea o oarecare respiraţie greoaie.
Medicii i-au făcut o endoscopie şi i-au scos bucata care-l împiedica să respire, iar acum acesta se află în afara oricărui pericol, relatează ziaruldeiasi.ro.
„Pacientul în vârstă de 58 de ani a ajuns în UPU din Vaslui, din cauza faptului că avea un corp străin blocat în esofag. S-a efectuat o endoscopie şi bucata a fost îndepărată” , a precizat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD.