Bărbatul, proaspăt eliberat din pușcărie unde a stat închis pentru că violase două septuagenare, a intrat în casa altor două bătrâne singure, ambele cu vârste peste 70 de ani, pe care le-a violat.
Una dintre bătrânele abuzate sexual a povestit, conform Vremea Nouă, că violatorul nu s-a temut nici măcar de Dumnezeu, când, în lipsa unei creme a folosit uleiul dintr-o candelă pe post de lubrifiant.
Instanța de judecată din Huși a dispus arestarea sa pentru 30 de zile, violatorul urmând, cel mai probabil, să se întoarcă în închisoare.
“Din investigațiile efectuate de politiști s-a stabilit faptul că în cursul lunilor martie și aprilie bărbatul a pătruns în locuințele celor două femei de 71, respectiv 74 de ani, și prin contrângere a întreținut cu acestea relații sexuale”, au precizat reprezentații IJP Vaslui.