UPDATE 16.00: Mai multe persoane aflate în Ambasada Germaniei la Kabul au fost rănite, iar gardienii afgani au fost ucişi în urma atacului, a anunțat  ministrul de Externe de la Berlin, citat de Reuters.

„Sunt oameni răniţi şi în ambasada germană, dar sunt, majoritatea, răniţi uşor”, a spus Gabriel Sigmar, la Berlin. „Printre morţi se numără, probabil, personal de securitate afgan care lucra la Ambasada Germaniei”, a adăugat el.

Totodată,  doi cetăţeni japonezi care lucrau la ambasada ţării lor au fost răniţi. În plus, deflagrația a avariat mai multe ambasade, printre care a Franţei, a Turciei, a Emiratelor Arabe Unite, a Indiei şi a Bulgariei.

„Explozia a fost provocată de o cisternă cu apă care conţinea peste o tonă şi jumătate de explozibili. A lăsat în urmă un crater de şapte metri adâncime”, a declarat o sursă citată de AFP.

UPDATE 13.15: Patru jurnalişti BBC au fost răniţi, iar şoferul lor afgan a fost ucis în atacul sinucigaş de miercuri dimineaţă, de la Kabul, soldat cu cel puţin 80 de morţi şi 350 de răniţi, a anunţat televiziunea britanică.

UPDATE 12.00: Bilanţul a crescut la 80 de morţi şi peste 350 de răniţi, în timp ce autorităţile au avertizat că numărul victimelor va creşte, probabil, în continuare. „Încă mai aduc cadavre şi oameni răniţi la spitale”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Ismael Kawoosi, potrivit Reuters.

Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților
Recomandări

Ministerul de Interne a îndemnat populaţia să doneze sânge pentru victime. Potrivit informaţiilor iniţiale, majoritatea victimelor sunt civili. Printre răniţi se numără, însă, şi doi angajaţi al Ambasadei japoneze, a căror viaţă nu este, însă, în pericol. Cel puţin un jurnalist al agenţiei de presă Tolo a fost ucis.

Totodată, în urma exploziei care a zguduit o mare parte a orașului, ambasadele Germaniei și a Japoniei au fost avariate.

UPDATE 10.11: Cel puțin 64 de oameni au murit și 320 au fost răniți în atacul din Kabul, a anunțat ministerul de interne din Afganistan.  Nicio grupare nu a revendicat atacul imediat, însă explozia are loc la puţin timp după anunţarea, la sfârşitul lui aprilie, de către talibani, a începerii ”ofensivei de primăvară”. Gruparea Statul islamic a comis, de asemenea, mai multe atentate sângeroase în capitala afgană.

atentat în Kabul soldat cu zeci de morțiIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

UPDATE 9.34: Bilanțul exploziei din capitala afgană a ajuns la peste 20 de morți și 300 de răniți, potrivit presei internaționale. De asemenea, bilanțul ar putea să fie modificat, pe măsură de echipaje intervin în zonă.

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: candidații cu cele mai mari șanse să intre în turul 2
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: candidații cu cele mai mari șanse să intre în turul 2

UPDATE | Atentat în Kabul, soldat cu zeci de morți și sute de răniți. Mai multe persoane din ambasada Germaniei au fost rănite

Deflagraţia a fost atât de puternică încât a zguduit o mare parte a oraşului, spulberând numeroase geamuri şi semănând panică în rândul populaţiei.

„O mașină capcană a explodat în jurul orei 08:25” (04H25 GMT), a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Najib Danish. Cartierul diplomatic este zona unde se află numeroase ambasade străine. O coloană de fum gros a fost văzută ridicându-se la cer, fără să se știe imediat care a fost ținta atacului.

O mașină capcană a explodat în apropiere de ambasada Germaniei, provocând mai mulți morți și răniți, conform Reuters. Informația a fost confirmată agenției britanice de presă de un purtător de cuvânt al poliției din Kabul, Basir Mujahid, care a indicat că explozia survenită în apropiere de intrarea fortificată a Ambasadei Germaniei s-a soldat cu numeroși și morți și răniți.

Și un fotoreporter AFP a povestit că a putut să vadă importante distrugere în apropiere de zona exploziei și mai multe corpuri culcate la pământ, ceea ce ridică temeri privind un bilanț crescut de victime.

Suflul exploziei a spart geamuri și a smuls uși din balamale la casele aflate la sute de metri.

Nicio grupare nu a revendicat deocamdată atacul, dar explozia intervine la puțin timp după anunțarea „ofensivei de primăvară” a talibanilor. Gruparea jihadistă Statul Islamic a comis de asemenea mai multe atentate sângeroase în capitala afgană.

De ce i-a arestat Curtea Supremă pe suspecții asasinatului de la Arad. Judecătorii invocă dovezi „fără echivoc” ale unor relații intime între inculpați
Recomandări
De ce i-a arestat Curtea Supremă pe suspecții asasinatului de la Arad. Judecătorii invocă dovezi „fără echivoc” ale unor relații intime între inculpați

Citește și: Sirian arestat în Germania pentru că plănuia un atac sinucigaș

Foto: EPA

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Alimentele ieftine care țin de foame. Pot fi introduse în meniu chiar și în zile de Post. Nu costă mult și te scapă de orice problemă
FANATIK.RO
Alimentele ieftine care țin de foame. Pot fi introduse în meniu chiar și în zile de Post. Nu costă mult și te scapă de orice problemă
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Filmul carambolului de pe A3, unde 12 maşini s-au ciocnit una după alta. Cum s-a produs haosul: "Şocul vieţii mele"
Observatornews.ro
Filmul carambolului de pe A3, unde 12 maşini s-au ciocnit una după alta. Cum s-a produs haosul: "Şocul vieţii mele"
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI