KT Robbins și Jeannine Ganaye s-au întâlnit prima dată în 1944, în Franța, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, americanul fiind unul dintre soldații care au debarcat în Normandia pe 6 iunie 1944.
75 de ani mai târziu, cei doi s-au văzut din nou, după ce o
televiziune din Hexagon a căutat-o pe iubita de mult pierdută a militarului
american și au descoperit că aceasta încă mai trăiește.
Prezent în Franța pentru comemorarea a 75 de ani de la Ziua Z, KT Robbins a avut parte de o surpriză de proporții. Jurnaliștii francezi de la canalul France 24, care au realizat un reportaj cu el în SUA, au găsit-o pe iubita sa din timpul războiului și i-au ajutat să se reîntâlnească.
În 1944, KT Robbins, un tânăr soldat american, a întâlnit-o pe Jeannine Ganaye, o franțuzoaică de 18 ani, în timp ce regimentul său a fost cantonat în localitatea Meurthe-et-Moselle de pe valea Loarei. Dar povestea lor de dragoste a fost de scurtă durată și s-a terminat brusc atunci când soldatul a fost mobilizat pe Frontul de Est și apoi s-a întors în SUA fără să apuce să o mai caute pe tânără.
75 de ani mai târziu, însă, fostul soldat nu a uitat de frumoasa franțuzoaică și în timpul unui reportaj realizat de o televiziune din Franța cu ocazia marcării a 75 de ani de la Ziua Z, le-a povestit reporterilor despre ea, le-a arătat o fotografie și le-a dat numele ei.
Pornind de la aceste date, jurnaliștii francezi au căutat-o
pe fosta sa iubită și au avut surpriza să o găsească și să poată pune la cale o
întâlnire între cei doi.
Amândoi și-a refăcut viața după aventura din 1944, s-au
căsătorit și au întemeiat familii, dar acum sunt văduvi, iar reuniunea a fost
extrem de emoționantă.
„Mi-a spus că mă iubește și îl cred. Și eu m-am gândit
mereu la el, îmi doream să se întoarcă”, a mărturisit franțuzoaica.
În ciuda vârstei, cei doi și-au promis că vor păstra legătura și au stabilit să se revadă.