Iureşul a pornit la şedinţa consiliului local al comunei unde Mazilu venise să le ceară consilierilor să respecte decizia judecătorească prin care viceprimarul trebuie eliberat din funcţie, după ce i-a fost retras sprijinul politic din partea PNL.
Viceprimarul, înarmat cu vorbe grele şi scuipături, dar fiind susţinut şi de aproape 50 de localnici, a aruncat sala de şedinţă în aer. În zadar, preşedintele de şedinţă a încercat să liniştească mulţimea, cei revoltaţi au început să huiduie şi s-au pus chiar şi cu bulgări de zăpadă pe cei din sală. După ce a fost scuipat şi jignit de mai multe ori, preşedintele partidului a anunţat că va face plângere penală împotriva vicelui pentru comportamentul său.