Când au ajuns la locul indicat, cei patru oameni ai legii au văzut cum un tânăr în vârstă de 18 ani a lovit-o cu palma pe o tânără, a notat monitorulvn.ro.
După ce au constatat că n-au cu cine se înțelege, polițiștii au vrut să-i pună cătușele bătăușului.
În acel moment, bărbatul agresiv l-a lovit cu capul în plină figură pe unul dintre polițiști.
Cel în cauză a fost condus la sediul poliției pentru cercetări, pe numele acestuia fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.
În urma probatoriului administrat în cauză, tânărul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore și riscă să fie arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.