Martorii au relatat poliției că Wilks și un prieten de-al său au abordat un grup de persoane în fața unui parc de trambuline din orașul Nashville, Tennessee, cei doi având în mână cuțite de mari dimensiuni.
Prietenul lui Wilks a relatat că aceștia încercau să filmeze gluma pentru a urca înregistrarea video pe YouTube.
Numai că una dintre victimele farsei a scos pistolul și l-a împușcat mortal pe youtuberul american.
Polițiștii nu au efectuat deocamdată nicio arestare în legătură cu moartea bărbatului.
Platforma video YouTube a introdus în urmă cu doi ani noi reguli pentru a interzice farsele periculoase sau care pot părea amenințătoare, printre acestea numărându-se interzicerea „farselor care le face pe victime să se teamă că se află într-un pericol fizic iminent sau care creează suferință emoțională gravă minorilor”.
Foto: Twitter