Anul trecut, Primăria Mangalia a demarat un proiect de modernizare a falezei din Mangalia, cunoscută și Aleea Teilor. Fiind vorba de fonduri europene, automat trebuiesc respectate și indicațiile Uniunii Europene.

Acestea prevăd un parapet de protecție de minim 80 de centimetri. Când a fost însă înălțat parapetul respectiv, oamenii au avut un șoc. Multora, zidul le trecea chiar și peste cap. Așa s-au aprins spiritele şi oamenii s-au arătat oripilați de monstruozitatea ridicată. Au făcut chiar și o pagină de Facebook „Salvați Aleea Teilor“, şi vor chiar să se mobilizeze și să dărâme zidul.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Reprezentanții Primăriei Constanța spun însă că înălţimea finală a parapetului de protecţie va fi de numai 80 de cm. Acel parapet este o măsură de siguranţă pentru prevenirea accidentelor, prin cădere; pe de altă parte, parapetul are o fundaţie de aproape 1 metru pentru susţinerea terasamentului noii alei pietonale, dar şi pentru a împiedica alunecările de teren. „În prezent, terasamentul întregii faleze este scos, urmând să se aplice mai multe straturi de pietriş, nisip, ciment şi şapă umedă, înainte de a fi montat granitul. De aceea, parapetul cu tot cu fundaţie pare, acum, foarte înalt, însă în perioada următoare terasamentul se va înălţa, conform proiectului tehnic.“

Situația este posibil să se întâlnească în viitorul apropiat și în Constanța, pe faleza Cazinoului.

Urmărește-ne pe Google News