Zidarul, identificat ca Alberto, a construit timp de câteva săptămâni tunelul dintre casa sa și cea al amantei sale Pamela, din cartierul Villas del Prado. Astfel, cei doi, ambii căsătoriți, sperau să se poată vizita fără să dea cuiva de bănuit.

Alberto a săpat câteva săptămâni la tunel, și-a pus în practică toate cunoștințele din construcții și a reușit să îl termine, el ajungând în casa amantei chiar sub canapea.

Potrivit presei din Tijuana, Alberto și Pamela au fost însă surprinși de Jorge, soțul femeii, chiar în timpul unei partide de amor. Acesta a venit mai devreme de la serviciu și a dat peste cei doi amanți.

Alberto a încercat să se ascundă sub pat și când soțul a început să-l caute, bărbatul a dispărut. A fost momentul când Jorge a găsit un tunel care se termina la casa iubitului amantului.

Soțul înșelat a intrat și el în tunel și, când a ajuns în cealaltă casă, l-a găsit pe Alberto care, potrivit presei, „l-a rugat să nu facă zgomot, pentru că soția sa dormea ​​în cameră.”

Presa mexicană mai scrie că cei doi bărbați s-au luat la bătaie, fără să specifice care dintre ei a ieșit câștigător.

Urmărește-ne pe Google News