Surse neoficiale, citate de Agerpres, susțin că în locuința lui George Dincă ar fi fost găsite fragmente de oase umane în butoaie metalice și într-o fântână.
Bărbatul de 65 de ani este bănuit că ar fi luat la ocazie, în mașină, tinere din localitățile învecinate Caracalului, pe care le ducea acasă. Potrivit sursei citate, casa celui poreclit Pocicu este împrejmuită cu ziduri din cărămidă și ciment, iar în grădină ar avea săpate gropi umplute cu apă.
De asemenea, olteanul ar fi avut în curte mai mulți câini, iar la ultimul apel telefonic, Alexandra Măceșanu ar fi spus că s-ar afla într-o curte cu mai multe astfel de animale.
În cazul minorei de 15 ani din comuna Dobrosloveni, a cărei dispariţie a fost sesizată joi, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunii de lipsire de libertate. Ancheta este în plină desfăşurare.
Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt
În sprijinul criminaliștilor din Olt a fost trimisă o echipă mixtă de specialiști din Capitală.
Conducerea Poliţiei Române a dispus trimiterea unei echipe mixte de specialişti din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale şi Institutului Naţional de Criminalistică, pentru a sprijini cercetările desfăşurate de colegii din Olt cu privire la cazul de la Caracal.
Inspectoratul General al Poliţiei Române
În urmă cu două zile, mama Alexandrei Măceșanu, o fată de 15 ani din comuna Dobrosloveni, a anunțat că fiica sa a dispărut. Adolescenta a plecat spre Caracal și nu a mai revenit acasă.
Potrivit Agerpres, pe reţelele de socializare sunt numeroase postări în care se afirmă că la Caracal ar fi fost descoperite mai multe cadavre incendiate ale unor fete.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro