A făcut şase ani de închisoare
Stroe – eliberat din puşcărie acum patru luni, după şase ani în care a stat la “mititica” pentru viol – a intrat în vizorul poliţiştilor în noiembrie anul trecut. Atunci, o tânără de 20 de ani a reclamat judiciariştilor de la Secţia 22 că a fost siluită în scara unui bloc din Drumul Taberei. Tot ce a putut să facă biata fată a fost ca, în timp ce era batjocorită de Stroe, să-şi sune iubitul care, într-un fel, fost martor la nenorocirea care i se întâmpla. După nici două luni, perversul atacă din nou.
Din lipsă de probe, procurorul nu a cerut mandat de arestare pe numele individului. Ieri însă, judiciariştii Secţiei 22 au reuşit, după două luni de anchetă, să-l înfunde pe agresor.
Probele puse de ei pe masa procurorului în cazul violului din noiembrie 2009 l-au aruncat pe Stroe după gratii cel puţin pentru 29 de zile. El mai este cercetat şi pentru o tentativă de viol asupra unei fete de 16 ani, petrecută acum câteva zile.