Declarațiile au fost făcute după ce părinții tinerilor uciși în cumplitul accident rutier au venit la Morga din Mangalia pentru a ridica trupurile celor doi, potrivit Ziua de Constanța.

Unchiul lui Sebastian a precizat că tocmai pentru că a avut această presimțire, tatăl nu ar fi vrut să îl lase pe tânăr la mare, dar băiatul a insistat, pentru ca să poată merge alături de prietenii lui.

„Suntem devastați, vă dați seama. De aceea vă dau eu aceste cuvinte, pentru că familia pur și simplu nu poate să vorbească, niciul dintre părinți, sunt terminați. Ei sunt oameni simplu. Vărul meu (tatăl lui Sebastian Andrei Olaru, n.r.) este cofetar, mama este asistentă medicală, au crescut doi copii – toată munca lor și toată viața lor acolo s-a dus”, a spus Mihai Drăgan, unchiul tânărului ucis.

„Strângeau bani să îi ia băiatului casă. Era student, la Facultatea de Geografie, era un tânăr care nu bea, nu fuma, era un copil inteligent și bun și zâmbitor, totdeauna a fost (așa, n.r.) Era lumina familiei. El aducea zâmbetul pe buzele tuturor. Și-acum am rămas fără el. Nu-l mai avem”, a adăugat unchiul lui Sebastian.

„Vreau să vă spun că nepotul meu a venit la mare cu trenul pentru că tatăl lui nu l-a lăsat să ia mașina, tocmai pentru că e periculos – că era aglomerat la mare – și atunci a spus să se ducă cu trenul, ca să fie mai în siguranță. Iată că, din păcate, nu a fost în siguranță. Ce să spunem? Familia nu își dorește altceva decât să se facă dreptate și avem încredere, în continuare, în autoritățile din România că se va face dreptate și că cel care a făcut asta o să plătească așa cum spun legile să plătească pentru faptele lui”, a mai afirmat unchiul tânărului decedat.

Mihai Drăgan a precizat că părinții au fost anunțați de polițiștii din Pantalimon, acolo unde locuiesc, de producerea tragediei.

Și familia Robertei, tânăra ucisă în același accident, a făcut declarații în fața presei.

Tatăl Robertei susține că nimeni de la Poliție nu l-a contactat pentru a-l anunța. Acesta a precizat că vărul tinerei, implicat și el în accident, l-a contactat după tragedie și i-a spus ce a pățit fata.

Bărbatul a menționat că fata lui își luase de curând permisul auto și își dorea o mașină. Din păcate, cu banii necesari achiziței autoturismului, tatăl a zis că „acum o sa-i ia un loc de veci”.

Tatăl tinerei a mai spus că fata era la mare în prima ei vacanță fără părinți și că urma să vină și ei la mare pentru a profita de câteva zile în familie.

Un tânăr de 19 ani a intrat într-un grup de pietoni sâmbătă dimineață. În urma impactului, o fată de 20 de ani și un băiat de 21 de ani au murit pe loc, iar alte 6 persoane, toate cu vârste între 19 și 20 de ani, au fost lovite.

După accident, șoferul a fugit, dar a fost prins de polițiști la scurt timp, în stațiunea Vama Veche. Acolo, el a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru cocaină, amfetamină și metamfetamină.

Judecătoria Mangalia a decis duminică arestarea preventivă pentru 30 de zile a tânărului de 19 ani.

Foto: captură video Ziua de Constanta / Youtube.com

 
 

Urmărește-ne pe Google News