UPDATE. Executivul a amânat pentru marți ședința de guvern prin care ar putea stabili, prin Ordonanță de urgență, desfășurarea scrutinului în două zile. Totodată, în aceeași ședință s-ar putea lua și o hotărâre de guvern cu toate detaliile organizării referendumului, precum întrebarea care va fi pusă cetățenilor, regulile pentru campania electorală și bugetul alocat referendumului.
După avizul CCR, Guvernul urmează să stabilească, marți, în ședință, detaliile de organizare a referendumului popular.
Executivul ia în calcul două zile pentru vot. Se merge, astfel, pe modelul scrutinului din 2003, pentru revizuirea legii fundamentale. Marți, Executivul va elabora o hotărâre de Guvern în care va stabili întrebarea de pe buletinele de vot și detaliile campaniei de promovare a referendumului.
Inițiativa de modificare a Constituției a fost demarată de Coaliția pentru Familie la sfârșitul anului 2015. Inițiativa a strâns 3 milioane de semnături ș ieste sprijinită activ de Biserica Ortodoxăși Biserica Catolică, dar și de clasa politică.
Contestatarii referendumului spun că măsura vizează interzicerea, chiar prin legea fundamentală, a căsătoriilor între persoanele de același sex.
Senatul a votat proiectul de revizuire a Constituției, în vederea redefinirii familiei tradiționale, cu 107 voturi „pentru”, 13 împotrivă și 7 abțineri. La final, senatorii au aplaudat rezultatul votului. Singurii parlamentari care au votat împotrivă au fost cei de la USR, în timp ce PSD, ALDE și PMP au votat ”pentru”, lar PNL a votat favorabil, iar unii senatori s-au abținut.