Doctorul Şerban Damian (foto), nutriţionist sportiv la Centrul de nutriţie Superfit, ne spune câtă mişcare trebuie să facem săptămânal, dar şi unde e mai bine să practicăm sportul preferat.
Când vorbim despre mişcare, ne referim la orice fel de activitate care ne face să ne ridicăm de pe scaun, canapea sau pat: mers pe jos, urcat scări, activităţi casnice, plimbat căţelul, grădinărit etc. Ni se tot spune că 30 de minute de mişcare pe zi ar reprezenta un minimum necesar. Dar, în realitate, este foarte puţin, ne atenţionează dr. Şerban Damian.
“Aceste 30 de minute au capacitatea de ne menţine starea de sănătate, însă dacă urmărim să ne îmbunătăţim performanţele fizice şi să prevenim apariţia unor afecţiuni grave, cum sunt cele cardiovasculare sau diabetul zaharat, recomandările sunt de minimum 180 de minute pe săptămână de activitate fizică moderată şi intensă. Iar acest lucru înseamnă sport. Aşadar, 30 de minute de mişcare zilnică şi încă trei ore de sport pe săptămână reprezintă doza minimă pe care trebuie să o asigurăm corpului nostru, cu regularitate”, subliniază specialistul. Ce ne împiedică? În primul rând, lipsa timpului, ne scuzăm noi. “Sunt de acord că viaţa noastră e destul de complicată şi că ar trebui ca ziua să aibă 30 de ore, nu 24, ca să le putem rezolva pe toate, însă e necesar să ne gândim că, alocând acum timp sportului, scădem din timpul pe care îl vom acorda peste câţiva ani medicilor şi tratamentelor. Pentru că ne putem îmbolnăvi din cauza sedentarismului”, atrage atenţia dr. Damian. A doua mare problemă, când vrem să ne găsim scuze, ar fi locul: e mai bine să facem sport în sufrageria proprie? Sau să ne facem un abonament la sală? Sau să facem mişcare în aer liber, dacă tot a venit primăvara? Să vedem, aşadar, împreună cu specialistul, care sunt avantajele şi dezavantajele practicării sportului acasă, la sală sau în parc.

Reguli de care e bine să ţii cont

ÎNAINTE
Ia o gustare uşoară cu o oră înainte de a face sport – un iaurt, un fruct sau un castronel cu cereale; nu consuma alimente care se digeră greu: carne, prăjeli, fast-food, făinoase, dulciuri şi gustări bogate în zahăr, shake-uri cu proteine. Încălzeşte-ţi musculatura prin exerciţii uşoare.
DUPĂ
Bea apă minerală – în timpul efortului fizic organismul a pierdut, prin transpiraţie, multe minerale. Nu mânca timp de una-două ore, pentru că în acest interval caloriile se depozitează mai repede. Nu încerca să tragi un pui de somn – adrenalina acumulată nu te va lăsa să adormi. Din acest motiv, este recomandat să faci sport dimineaţa, nu seara.

 
 

Urmărește-ne pe Google News