Potrivit consultantului în turism Traian Bădulescu, deja ofertele la unele agenții de turism, dar și la hotelieri, au crescut în medie cu 20%, doar pentru că pe piață au intrat aproape 2 miliarde de lei prin aceste tichete de vacanță.

„Chiar și cu aceste scumpiri, vacanțele în țară sunt destul de atractive, așa că nu poate să fie decât un plus. Mai mult, românii vor avea opțiunea pe care o aveau și în vremurile bune ale turismului românesc: pot face un concediu la mare și unul la munte. Pot vizita mai mult și se pot relaxa mai mult”, a declarat, pentru Libertatea, Traian Bădulescu.

În Mangalia, spre exemplu, dacă nu sunteți pretențioși, puteți să vă luați chiar în plin sezon un concediu, la un hotel de 4 stele, într-o cameră cu vedere la asfalt, pentru că prețul unei camere variază, în funcție de ofertă, de la 180 până la 200 de lei pe noapte de persoană.

În schimb, pentru un hotel de 3 stele în Venus, unde poți petrece un concediu de 7 nopți, în mijlocul verii, îți mai și rămân bani din voucherele de vacanță, dacă mergi singur, deoarece un sejur ajunge să coste 1000 – 1.100 de lei.

Și mai ieftin este în Saturn, la hotelurile de 3 stele, unde un sejur de 7 nopți ajunge să coste undeva la 600 de lei, cu mic dejun. Astfel că, pentru două persoane, tichetele valorice sunt de ajuns și mai rămân și pentru o mică escapadă în Delta Dunării sau la munte. Această ofertă este valabilă dacă mergi la mare până în 30 iunie.

Și în Vama Veche poți avea un sejur în orice perioadă a verii cu tichetele de vacanță, dacă hotelurile de 3 stele le acceptă, și asta pentru că un sejur acolo costă undeva la 800-900 de lei de persoană. Așa că, dacă mai scoți din buzunar câteva sute de lei, reușești să petreci un concediu frumos alături de partenerul sau de partenera ta.

Nu prea ne atingem de 4 și 5 stele în Mamaia

Pentru un hotel de 5 stele din Mamaia ți-ar trebui voucherele de vacanță pentru vreo 2,5 ani sau chiar 3 ani, dacă vrei să petreci un sejur acolo, în care să ai inclus și un mic dejun. Iar aici vorbim de o singură persoană. Prețurile pentru un sejur în Mamaia ajung să varieze de la 3.200 până la peste 5.000 de lei.

La un hotel de 4 stele, cu demipensiune, prețurile pornesc de pe la 2.200 de lei și pot ajunge în vârf de sezon 3.300 de lei. În schimb, pentru trei stele, în Mamaia, în vârf de sezon, un sejur te duce undeva chiar aproape de limita valorică a bonurilor de vacanță, la demipensiune. Dar dacă vrei all inclusive, va trebui să mai scoți din portofel vreo 300 de lei.

La munte cu vouchere de vacanță

Pentru un sejur la munte în perioada verii o să plătești undeva la 120-140 de lei pe noapte, la un hotel de 3 stele, în Sinaia. Și dacă te atrage Maramureșul, unele hoteuri din Borșa, de 3 stele, te primesc pentru 75 până la 120 de lei pe noapte într-o camera dublă, în funcție de perioada pe care o alegeți în timpul sezonului de vară.

Pensiunile de 3 margarete din Gura Humorului au prețuri de pornire de 150 de lei pentru o noapte de cazare, dar aici va trebui să fiți foarte atenți la cele care într-adevăr primesc vouchere de vacanțe, pentru că nu toate s-au înscris în „programul” statului.

Hotelurile de 3 stele din Băile Herculane vin cu oferte de cazare de până în 100 de lei pe noapte, într-o camera dublă, așa că dacă vrei să mergi doar cu alesul sau aleasa inimii, voucherele vor fi de ajuns. În schimb, pentru o camera dublă family, va trebui să mai scoateți câte 20 de lei în plus pe noapte de persoană.

În cazul în care vreți să știți ce agenți economici primesc vouchere de vacanță, intrați pe site-ul ministerului Turismului, AICI, pentru a vedea lista completă!


EXCLUSIV/ Gheorghe Ifrim, acid la adresa celor care ne conduc: “Oamenii politici se bat între ei, nu pentru țară”


 
 

Urmărește-ne pe Google News