Al patrulea cel mai bogat om din lume a fost surprins săptămâna aceasta alături de fiica sa de 25 de ani, Jennifer Gates și partenerul ei, Nayel Nassar, un milionar egiptean, la complexul The Vintage Club, care include și un teren de golf de lux.
„A realizat de mai mult timp că urmează divorțul, fiindcă se află acolo de aproximativ trei luni”, a declarat o sursă pentru Page Six, citată de Insider.
Potrivit Forbes, Bill Gates a cumpărat în 1999 vila cu șase dormitoare și patru băi din complexul The Vintage Club, din apropierea Indian Wells, pentru suma de 12,5 milioane de dolari.
De asemenea, clubul are o taxă de admitere de 250.000 de dolari și are mai mulți membri remarcabili, precum Charles Koch, Philip Anschutz și Dennis Washington.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 2„Este locul perfect pentru ca Bill să se ascundă de oricine dorește să-l întrebe despre divorț sau despre presupusele sale legături cu Epstein”, a mai spus sursa.
Complexul este descris pe pagina sa de internet drept „unul dintre cele mai prestigioase și ultraluxoase cluburi country private din Statele Unite”. Anunțurile imobiliare pentru casele din club variază de la 755.000 de dolari pentru o cabană în stil hacienda până la peste 17 milioane de dolari pentru o casă.
Complexul include două terenuri de golf profesioniste, un spa, restaurante și terenuri de tenis.
Bill Gates și Melinda Gates și-au anunţat divorțul pe 4 mai 2021 într-o declaraţie comună. Cuplul a spus că decizia a fost luată după „multă gândire şi multă muncă în relaţia noastră”.
Persoane sub rezerva anonimatului au declarat pe 9 mai pentru The Wall Street Journal că legătura dintre Bill Gates şi Jeffrey Epstein, fostul miliardar condamnat pentru infracţiuni sexuale, ar fi reprezentat o problemă în relaţia dintre magnat şi soţia sa, Melinda.
Miliardarul Bill Gates, 65 de ani şi soţia sa, Melinda Gates, 56 de ani, au împreună două fiice – Jennifer şi Phoebe, în vârstă de 25 şi, respectiv, 18 ani – şi un fiu, Rory, de 21 de ani.
Foto: Profimedia