Ultimul proiect pentru care Ivanov a primit bani vizează pădurea Caraorman, aflată chiar în perimetrul ocolului silvic condus de el. Ivanov neagă că s-ar afla în conflict de interese. 

Secretele „pădurii întunecate”

Pădurea Caraorman, situată pe raza județului Tulcea, a fost declarată în anul 1940 monument al naturii, fiind una dintre cele mai spectaculoase zone forestiere de pe teritoriul țării noastre. Aici se află stejari care depășesc 30 de metri înălțime, liane, dar și un stejar cu o vârstă de 400 de ani, numit și „stejarul îngenuncheat”. Denumirea pădurii, Caraorman, provine din limba turcă și înseamnă „pădurea întunecată”.

Pădurea Caraorman | Foto: Facebook

De gestionarea acestei bijuterii a pădurilor din România se ocupă, de ani buni, alături de Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării, și Grișa Ivanov – șeful Ocolului Silvic Rusca pe raza căruia se află Caraorman – angajat al Romsilva.

Plătit din bani publici ca să apere pădurea

Conform legilor care reglementează atribuțiile personalului silvic, Ivanov este cel care trebuie, în virtutea funcției pe care o deține, să: 

  • gospodărească fondul forestier de care răspunde;
  • execute controale în zonă pentru a se asigura de integritatea fondului forestier;
  • raporteze tăierile ilegale și alte infracțiuni asociate;
  • răspundă de tratamentele, îngrijirea și regenerarea pădurilor pe care le administrează.

În același timp, Ivanov este însă și șeful unei asociații de protecție a mediului, Asociația Danubiu, care încasează bani europeni pentru activități de conservare a pădurii Caraorman, de la Ministerul Fondurilor Europene.

Grișa Ivanov este și șeful unei asociații de protecție a mediului, Asociația Danubiu

Astfel, în mai 2019, Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD), condusă de Ion Munteanu, a încheiat un contract de finanțare în valoare de 9.283.461 de lei, în parteneriat cu asociația lui Ivanov.

Din suma menționată, valoarea fondurilor nerambursabile depășește 9 milioane – 7.890.961 de lei provin din Fondul European de Dezvoltare Regională, iar 1.210.717 lei reprezintă bani de la bugetul de stat. Banii au fost alocați prin Programul Operațional Infrastructură Mare, Axa prioritară 4 – Protecția mediului prin măsuri de conservare a biodiversității. 

Vor să pună gard

Conform datelor proiectului, ARBDD-ul lui Munteanu și asociația lui Ivanov și-au propus, pentru a ocroti această zonă, să împrejmuiască pădurea Caraorman cu 13.258 de metri de gard, să construiască oboare pentru capturarea animalelor sălbatice care provoacă pășunat excesiv și să refacă 4 porți de acces în pădure.

Ion Munteanu, șeful Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării | Foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea

Selecția asociației lui Ivanov pe post de partener al ARBDD a început încă din 2015, când au fost publicate pe site-ul administrației mai multe anunțuri referitoare la această procedură. Printre altele, cei care se înscriau erau obligați să declare pe proprie răspundere că nu sunt în conflict de interese.

Conform unei anchete publicate de Patrick Andre de Hillerin pe site-ul catavencii.ro, Ivanov a fost partener cu ARBDD și în proiectul care viza conservarea Pădurii Letea din zonă.

Jurnalistul a mai scris, printre altele, și că Ivanov a suferit o condamnare, dar a pus și o altă problemă – de ce nu s-a ocupat chiar Romsilva de conservarea pădurii?

A declarat pe proprie răspundere că nu e în conflict de interese

Site-ul Asociației Danubiu nu pomenește o vorbă despre conservarea Pădurii Caraorman. Ultimele anunțuri de achiziții publicate datează din 2014, când încă se lucra la proiectul care viza Pădurea Letea. La rubrica dedicată contactării asociației, pagina nu se încarcă.

Site-ul Asociației Danubiu

Selecția Asociației Danubiu ca partener în proiectul finanțat de Ministerul Fondurilor Europene s-a făcut, conform site-ului ARBDD, în aprilie 2018. Comisia de evaluare condusă de Ion Munteanu, actualul guvernator, a bifat, în cadrul raportului de evaluare a ofertei, toate criteriile pe care asociația ar fi trebuit să le îndeplinească, inclusiv cel care se referea la conflictul de interese. În cazul în care un criteriu nu ar fi fost îndeplinit – cel puțin, pe hârtie – asociația nu ar fi putut deveni partener. 

Ca să bifeze acest criteriu, tot ce a avut nevoie Ivanov a fost o declarație pe proprie răspundere, conform căreia nu se află în conflict de interese.

În anunțul de intenție se mai preciza, de asemenea, drept criteriu un cazier curat. Conform comisiei care a analizat proiectele depuse, trebuia ca partenerul să nu fi suferit „condamnări definitive datorate unei conduite profesionale îndreptate împotriva legii”.

Fiind vorba strict de condamnări legate de „conduita profesională”, Ivanov a scăpat de îndeplinirea acestui criteriu – condamnarea sa nu avea legătură cu proiectele din zona protecției mediului de care se ocupa, ci cu faptul că nu a acceptat să i se preleveze probe biologice, o infracțiune de șofer.

Cine construiește gardul

În circuitul alocării banilor, Asociația Danubiu acționează ca un intermediar pentru ARBDD – ea este autoritate contractantă și alocă banii pentru lucrări. Nu este clar însă de ce ARBDD nu face asta pe cont propriu și are nevoie de un „partener”.

În acest caz, cea mai consistentă parte din cei peste 9 milioane de lei acordați partenerilor este dedicată construcției gardului care va împrejmui Pădurea Caraorman.

Pădurea Caraorman va fi împrejmuită cu 13.258 de metri de gard

La 18 noiembrie, Asociația Danubiu condusă de Ivanov, în calitate de autoritate contractantă, a atribuit un contract în valoare de 5.189.432 de lei către societatea comercială Terra Optim Consult SRL, din Tulcea, deținută în proporție de 100% de Miruna-Ștefana Trache.

Licitația a fost contestată la CNSC pe parcursul derulării procedurii, fiind admisă în parte, pe o serie de reproșuri mai degrabă tehnice. Una dintre criticile aduse însă felului în care a fost organizată a vizat experiența care ar fi trebuit îndeplinită de firmele participante – practic, orice firmă care se înscria trebuia să dovedească faptul că, în ultimii 7 ani, a efectuat lucrări similare și acestea au fost fără cusur. 

Din datele de la Registrul Comerțului, firma câștigătoare, Terra Optim Consult, a fost însă înființată abia în mai anul trecut. Nu apare în SICAP cu nicio altă procedură câștigată, cu excepția celei organizate de Asociația Danubiu.

Mai mult, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului de Finanțe, Terra Optim Consult a furnizat o declarație pe proprie răspundere conform căreia nu a efectuat nicio activitate până la data de 31 decembrie 2019. 

Practic, firma a început activitatea abia în ultimul an, iar această activitate nu este publică – pe site-ul Ministerului Finanțelor nu apare nici măcar numărul de angajați.

Obiectul de activitate al SC Terra Optim Consult nu are nicio legătură cu lucrările de construcții, ci constă în „activități de consultanță pentru afaceri și management”.

Iar până la jumătatea lunii august, când firma s-a înscris la această procedură, ea a aparținut unui angajat al Consiliului Județean Tulcea, Cubăniță Dragoș-Răzvan. Cubăniță a ieșit din firmă chiar când s-a demarat procedura și a cedat acțiunile către Miruna-Ștefana Trache. 

Am încercat să contactăm firma la numărul indicat în SICAP, însă ne-a răspuns o femeie care s-a recomandat drept fost administrator al firmei. Ea a promis că va reveni cu un număr de contact al actualului administrator, însă nu a mai făcut-o. 

În SICAP, firma a indicat și o adresă web, terraconsult.ro, însă acest website nu există. 

A doua firmă din proiect, „invizibilă” în SICAP

Contactat de Libertatea, Grișa Ivanov spune că, din câte știe el, nu se află în conflict de interese, deși admite că nu a întrebat Agenția Națională de Integritate dacă poate sau nu să desfășoare proiecte europene care vizează chiar pădurea pe care ar trebui să o ocrotească din postura de angajat al Romsilva. El spune, în apărarea sa, că doar „o mică parte” din Pădurea Caraorman îi revine în gestiune la Ocolul Silvic Rusca, restul fiind în administrarea ARBDD.

Cât despre fonduri, Ivanov susține că niciun ban din cele peste 9 milioane de lei nu intră în conturile asociației decât ca să plece mai departe, către firme. Practic, Ivanov spune că este doar un intermediar și că el face „muncă patriotică”.

Potrivit declarațiilor sale de avere și de interese depuse în 2020, Ivanov nu încasează niciun leu de la asociație. 

Conform spuselor sale, contractul urcat în SICAP de către Asociația Danubiu a indicat doar liderul de proiect, firma Terra Optim Consult SRL, însă aceasta este asociată cu o altă firmă, Valentino & Co SRL. 

Firma Valentino & Co SRL s-a ocupat și de conservarea Pădurii Letea și aparține asociaților Viorel Florea și Valentino Angelo. Pe platforma termene.ro, firma este indicată ca având un „risc comercial ridicat”. În 2019, a avut o cifră de afaceri de 39.647 de lei și pierderi de 211.880 de lei. Are trei angajați.

Ce spune Voicu despre intermediari

În anul 2006, din firmă a făcut parte însă și un anume Radu Voicu, conform datelor publicate în Monitorul Oficial. Radu Voicu este și numele juristului-șef al ARBDD, care a făcut parte din comisia care a cooptat Asociația Danubiu în proiect. 

Radu Voicu, jurist-șef ARBDD | Foto: ddbra.ro

L-am contactat, așadar, pe Voicu pentru a-l întreba dacă îi cunoaște pe proprietarii acestei firme care se va ocupa de conservarea Pădurii Caraorman și dacă a făcut afaceri cu ei.

Voicu a susținut inițial că nu, apoi a răspuns că nu își amintește, fiindcă „a făcut parte din multe firme”, iar în Tulcea „sunt o mână de oameni, se cunoaște toată lumea cu toată lumea”. Cercetat în trecut de DNA, s-a oferit să ne pună la dispoziție o ordonanță de clasare din care să reiasă că nu a fost inculpat oficial în vreun dosar și ne-a mai spus că a primit întrebări similare de la DNA.

În același timp, Voicu a mai spus că relația dintre el și patronii de la Valentino & Co „era o problemă” dacă ARBDD făcea procedura. Practic, Voicu a dat de înțeles că alegerea unui intermediar precum Asociația Danubiu l-a scutit pe el de „probleme”.

„Ce treabă am eu cu SC Valentino & Co în condițiile în care asociația a făcut procedura? Dacă făcea rezervația era o problemă, eu fiind funcționar public la rezervație”, a conchis el.

 
 

Urmărește-ne pe Google News