În prezent, Pilonul II de pensii este administrat de şapte companii: Aegon, Allianz-Ţiriac, BCR Pensii, BRD Pensii, Generali, Metropolitan Life şi NN Pensii. Toate acestea reinvestesc banii colectaţi, în vederea obţinerii de profit.
Cotidianul Libertatea a făcut o radiografie a investiţiilor făcute de doi dintre administratorii fondului privat de pensii: NN Pensii care este pe primul loc ca valoare a activelor şi BCR Pensii care ocupă locul 5 în topul banilor rulaţi.
Potrivit portofoliilor de investiţii ale acestora, beneficiarii banilor din Pilonul II de pensii nu diferă cu mult.
Banii, tot în vistieria statului
În privinţa NN Pensii, 86,31% din banii colectaţi sunt investiţi în aşa numitele “valori mobiliare tranzacţionate”, care cuprind, la rândul lor, o paletă mai largă: titluri de stat, obligaţiuni sau acţiuni la societăţi private sau cu capital de stat. Astfel, din acest cuantum, Ministerul Finanţelor a beneficiat de cei mai mulţi bani colectaţi prin Pilonul II de pensii, potrivit portofoliului de investiţii al companiei NN publicat la 31 decembrie 2017.
61,98% din bani au fost investiţi în titluri de stat emise de Ministerul Finanţelor Publice. În bani, asta înseamnă 8,8 miliarde de lei. Tot la capitolul autorităţi figurează şi Primăria Capitalei şi Primăria Timişoara, care au “vândut” obligaţiuni în valoare de peste 200 de milioane de lei.
La capitolul acţiuni, NN Pensii a investit banii din Pilonul II în companii locale sau internaţionale. Printre acestea se numără Electrica S.A., MedLife S.A., OMV Petrom S.A., Siemens, Deutsche Telekom, Wizz Air Holdings, Vrancart S.A., Fondul Proprietatea și TransGaz.
De asemenea, banii contribuabililor mai sunt ţinuţi în depozite bancare în lei şi valută convertibilă sau investiţi în obligaţiuni emise de Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare.
În privinţa BCR Pensii, lucrurile nu diferă cu mult. Aici, 93,39% din banii colectaţi sunt investiţi în “valori mobiliare tranzacţionate”, care presupum mai departe titluri de stat emise de Ministerul de Finanţe în cuantum de 56,59% sau, tradus, în cuantum de peste 180 milioane de lei. La aceşti bani se adaugă obligaţiuni emise de Primăria Capitalei şi Primăria Municipiului Iaşi, care au atras investiţii în valoare de 7,3 milioane de lei.
În dreptul banilor investiţi în acţiuni figurează, la fel ca în cazul NN Pensii, societăţi precum OMV Petrom S.A. sau TransGaz. La acestea se adaugă companii precum Volkswagen, Kruk, Digi Communications NV, Conpet S.A. sau Nuclearelectrica S.A. În acţiuni la companii private, fondul administrat de BCR a investit peste 76 de milioane de lei.
Randamentul, cât e randamentul
Fondurile de pensii din România au avut un randament de 8%, care ar fi unul dintre cele mai bune din Europa. „Aici vorbim de un randament net, atunci după ce s-au scăzut toate taxele și comisioanele. În plus, noi avem unele dintre cele mai scăzute comisioane de administrare din Europa”, declara în urmă cu o lună Radu Crăciun, membru în Consiliul director al administratorilor fondurilor de pensii private, în cadrul Comisiei Economice din Senat.
Pilonul II de pensii a fost înfiinţat în 2008. De atunci şi până acum, valoarea contribuțiilor brute a fost de 35 miliarde de lei, iar valoarea veniturilor obținute prin investirea acestor bani a fost de 7 miliarde de lei.
Citește și:
România, sancționată pentru că nu a transpus Directiva UE privind prezumţia de nevinovăţie. S-a declanşat procedura de infringement
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro