Miercuri, noul ministru al mediului, Tanczos Barna, a anunțat formarea unor echipe de control în București, de la 1 februarie, în toate sectoarele, pentru a depista persoanele care aruncă gunoaie la întâmplare.
Libertatea prezintă o astfel de zonă din Capitală, unde mizeriile se adună în pâlcuri și sunt vizibile de oriunde. Din case, de pe stradă ori chiar din parcurile amenajate recent.
Oamenii care locuiesc pe strada Brățării din sectorul 3 – și pe străzile adiacente – au chemat ziarul împrejurul noului parc amenajat în zonă, numit Teilor. Acolo, gunoaiele abundă.
Gunoaie peste tot, inclusiv în baza parcului
Mai mult, de pe dealul artificial pe care este ridicat părculețul, în gropile de gunoi improvizate sunt vizibile, pe lângă resturile de zidărie ori vegetale, inclusiv o jumătate de porc – animal probabil tăiat de Ignat și lăsat lângă parc.
Groapa adăpostește câini vagabonzi, care și-au făcut culcuș în mobilierul aruncat aiurea lângă locuințele de pe strada Brățării.
Cetățenii sunt nemulțumiți și de modul în care a fost ridicat parcul, pe care ei îl numesc „insalubru”. „Pur și simplu, au luat pământ la întâmplare, cu tot cu gunoaie, cu tot cu saci, cu resturi de plastic, sticle și țevi, și au făcut un deal”, spun vecinii părculețului.
La vizita Libertatea, resturile de gunoaie care ies din dealul fals erau vizibile. În pantă ies saci sau grămezi de plastic de sub pământ.
Anul trecut, Hotnews a prezentat cazul Parcului Brățării, construit de Primăria Sectorului 3 chiar pe o groapă clandestină de gunoi.
a costat amenajarea Parcului Brățării, conform Hotnews.
Libertatea a trimis o solicitare către Primăria Sectorului 3 și către Societatea Salubritate și Deszăpezire S3 și va publica răspunsul imediat ce-l va primi.
Tanczos a anunțat controale
Libertatea a documentat, în primele zile ale lui 2021, depozitarea deșeurilor în jurul Bucureștiului, la Coșereni, Ialomița, unde primarul a punctat că oamenii vin inclusiv din Capitală pentru a lăsa acolo gunoaie, și între Jilava și Măgurele, Ilfov, unde edilii au punctat că unele mașini vin prin câmp, din sectorul 5.
Mai mult, ziarul scrie de un an și trei luni de stația de sortare a deșeurilor construită de una dintre societățile Primăriei Sectorului 3 în București, la 100 de metri de gospodăriile oamenilor din Cățelu, Ilfov. Societatea Salubritate și Deszăpezire S3 a fost amendată deja de 5 ori de Garda de Mediu pentru respectiva stație.
Miercuri, Tanczos Barna, ministrul mediului, a punctat că de la 1 februarie vor exista echipe de control care se vor asigura că nu se mai aruncă gunoaie la întâmplare în Capitală, iar cei care vor fi prinși în flagrant delictvor rămâne inclusiv fără mașină.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro