De Craciun, traditionalii carnati si friptura de porc nu lipsesc de pe masa nici unui roman. Ca sa nu riscati sa va imbolnaviti, cumparati carne din unitatile autorizate sau solicitati un examen pentru trichineloza.
Chiar daca de Craciun sacrificati un porc pe care l-ati crescut in propria gospodarie, reprezentantii Directiei Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Bucuresti va recomanda sa-i faceti examenul trichineloscopic inainte de consum.
Testul costa 7 lei noi
Examenul se executa pe probe de carne, recoltate de la animalul sacrificat (pilierii diafragmatici, musculatura intercostala, musculatura de la baza limbii). Verificarea se face la circumscriptiile sanitar-veterinare, iar taxa este de 7 lei noi. De asemenea, tot aici puteti face si sesizari in cazul in care aveti indoieli despre calitatea carnii pe care ati cumparat-o, nerespectarea conditiilor de transport, depozitare, manipulare si valorificare a produselor alimentare de origine animala. Inainte de cumparare, pentru a fi siguri ca nu exista nici un fel de probleme, verificati daca produsul este insotit de certificat sanitar-veterinar de transport si are stampilata marca de sanatate proprie unitatii de sacrificare. Directia Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Bucuresti atrage atentia ca toata carnea rezultata din taierea de porcine in gospodariile populatiei e destinata numai consumului familial, fiind interzisa comercializarea ei, inclusiv in unitatile autorizate sanitar-veterinar. Nu e permisa nici sacrificarea de porci in targurile de animale vii si in vecinatate. Verificarea carnii se face in circumscriptii sanitar-veterinare.
In Bucuresti
-Circumscriptia nr. 1 – (Piata Matache), tel. 021/317.86.59
-Circumscriptia nr. 2 – (Piata Delfinului), tel. 021/255.60.93
-Circumscriptia nr. 3 – (Piata Minis), tel. 021/340.48.37
-Circumscriptia nr. 4 – (Piata Sudului), tel. 021/332.46.32
-Circumscriptia nr. 6 – (Piata Moghioros), Str. Drumul Taberei nr. 44-46
In tara
-Tulcea – (Piata Veche),tel. 0240/511.039;
-Ilfov – Comuna Voluntari,tel. 0723.529.768;
-Giurgiu – Bolintin Vale-Cabinetul medical veterinar pentru examene de trichineloza – tel. 0721.264.218;
-Timis – Timisoara – (Piata Badea Cartan) – tel. 0256/209.646; Piata Doina – tel. 0256/456.124.