Tot mai mulţi copii abandonaţi din cauza lipsei banilor

Numărul copiilor abandonaţi în spitale sau în centre de plasament, care au ajuns în grija statului şi a asistenţilor maternali, a crescut de la începutul anului până acum.
Este şi cazul unei fetiţe din Galaţi, care a fost abandonată, la începutul acestui an, de mamă în scara unui bloc, la doar câteva zile de la naştere. Din fericire pentru micuţă, un vecin a văzut-o când a coborât să meargă la serviciu şi a anunţat autorităţile. Copila a ajuns la spital, unde a primit îngrijirile medicale necesare, iar în acest moment se află în grija statului. “Au fost zeci de cazuri de copii lăsaţi de izbelişte în toată ţara. Părinţii sunt copleşiţi de lipsa banilor şi nu văd ieşirea din această situaţie. Fie îi lasă în spitale, fie pleacă din ţară, iar cei de la Asistenţă Socială îi preiau în centre de plasament sau prin asistenţi maternali. Sunt din ce în ce mai multe cazuri de copii, bunici şi chiar părinţi care ne cer ajutorul”, ne-a declarat Cătălina Florea, director executiv la Telefonul Copilului. Această instituţie a făcut un clasament al abandonurilor sesizate de ei autorităţilor, iar Transilvania a ieşit campioană, cu peste 35 de cazuri, Bucureşti, 16, Moldova, cu 15 cazuri, Muntenia, 10, Oltenia, 7.

Ce zic mămicile despre bărbaţii care cresc copii

Iată cum se numără asistaţii

  • Venit minim garantat (125 de lei/ persoană singură) – 189.921 de beneficiari.
  • Alocaţie pentru susţinerea familiei – 303.640 de beneficiari.
  • Indemnizaţie pentru creşterea copilului – 182.256 de
  • Alocaţie pentru plasament (acordată copiilor care sunt daţi în plasament) – 41.540 de beneficiari.
  • Ajutorul de încălzire – 1.223.306 persoane.
  • Pensie de invaliditate – 772.308 beneficiari.
  • Indemnizaţii speciale (pentru veterani de război, persoane persecutate politic) – 730.328 de persoane.
  • Certificat de handicap – 687.596 de beneficiari.
  • Pensie socială minim garantată (350 de lei) – 607.528 de beneficiari în iunie 2012.
  • Alocaţie pentru copii (42 de lei) – 3.909.258 de beneficiari.
  • Pensie pentru agricultori – 618.604 beneficiari.

Mii de tătici au ales schimbatul scutecelor, fugind de şomaj

Cine ar fi crezut că bărbaţii din România ar cere de bunăvoie să fie bone pentru propriii copii? O statistică recentă a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă arată că în ultima perioadă un nou fenomen prinde contur: tot mai mulţi tătici acceptă concediu de paternitate pentru a scăpa de şomaj sau de restructurări.
În ultima perioadă, 5.612 români din toată ţara au scăpat de şomaj intrând în concediu de paternitate, deşi figurau pe listele de şomeri şi se aflau în căutarea unui loc de muncă. Fie că au preferat venitul mic, dar sigur timp de doi ani, faţă de ajutorul de şomaj care e limitat la 9 luni, fie că au ales “să se sacrifice” la schimbat scutece, cert e că din ce în ce mai mulţi tătici s-au refugiat în a fi bonă cu normă întreagă pentru bebeluşii lor. Cei mai mulţi părinţi care au ales să intre în concediu de creştere a copilului în locul mamei provin din judeţele Cluj (419), Prahova (409) şi Alba (352). În Capitală, circa 286 de bărbaţi şomeri s-au înscris anul trecut pentru indemnizaţia de paternitate.

 
 

Urmărește-ne pe Google News