Până la sfârşitul lunii octombrie vor fi produse doze pentru tratamentul a mai mult de 800 de pacienţi, arată sursa citată. Guvernul de la Budapesta a contribuit cu 1,1 milioane de euro la producţia acestui medicament de către compania Richter.
Comisia Europeană a anunţat pe 7 octombrie că a convenit cu societatea farmaceutică americană Gilead achiziţia a 20.300 de doze suplimentare de Remdesivir, suficiente pentru circa 3.400 de pacienţi, încercând astfel să acopere deficitul în aprovizionarea cu acest medicament antiviral cu care se confruntă statele Uniunii Europene.
Pe 6 octombrie, citând surse din Ministerul Sănătății, Libertatea a scris în premieră că România a obținut de la Comisia Europeană alte 3.600 de flacoane de Remdesivir. Ministrul Nelu Tătaru a confirmat informația în aceeași zi.