Numită oficial „Legea privind protecția copiilor”, aceasta pretinde că are scopul de a proteja bunăstarea copiilor și de a combate pedofilia.

Legea a fost însă criticată pe scară largă pentru că este discriminatorie față de membrii comunității LGBT.

Parlamentul European a condamnat această lege, iar Uniunea Europeană a inițiat o acțiune în justiție împotriva Ungariei în legătură cu textul normativ.

Actul legislativ, care a fost adoptat în iunie – considerată „Pride Month” de comunitatea LGBT -, scoate în afara legii abordarea homosexualității și a problemelor comunității transgender în curricula școlară sau emisiunile TV adresate minorilor. De asemenea, legea echivalează homosexualitatea cu pedofilia.

Mai multe legi controversate, adoptate în ultimii ani în Ungaria

Adoptarea legii a fost criticată pe scară largă în UE, deoarece încalcă articolul 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii. Acesta spune explicit că „stimatizarea persoanelor LGBT constituie o încălcare clară a dreptului lor fundamental la demnitate, astfel cum este prevăzut în Carta UE și în dreptul internațional”.

În cei 11 ani de când Viktor Orban se află la putere, Ungaria a adoptat mai multe măsuri controversate. De exemplu, nu recunoaște căsătoria homosexuală, iar în 2020 cuplurilor de același sex li s-a interzis să adopte copii. De asemenea, maghiarilor nu li se permite legal schimbarea sexului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News