„Nu putem susţine absolut deloc numirea unui secretar general care a vrut, în trecut, să îngenuncheze Ungaria. Ar fi surprinzător din partea noastră”, a declarat marți, 5 martie, ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto.

Afirmațiile au venit după ce în ultimii ani Mark Rutte a acuzat constant încălcări ale statului de drept comise de premierul suveranist Viktor Orban. În 2021, profund indignat de o lege din Ungaria considerată homofobă, el a spus că această țară „nu mai are loc în Uniunea Europeană” și că dacă valorile UE nu sunt pe placul lui Orban, acesta ar putea activa Articolul 50 al Tratatului UE și să părăsească UE.

Numele premierului olandez demisionar circulă de multe luni, însă decizia finală privind succesorul lui Jens Stoltenberg la șefia NATO se ia prin vot, care trebuie să fie unanim. Mandatul lui Stoltenberg expiră în octombrie, după ce i-a fost prelungit în contextul războiului din Ucraina.

Ungaria, singura țară membră a UE care păstrează legături strânse cu Rusia, a fost ultima care a ratificat aderarea Suediei la NATO, la sfârșitul lui februarie. Această întârziere a provocat frustrare printre aliați.

 
 

Urmărește-ne pe Google News