Declarația, adoptată în urma unei reuniuni a celor patra state care fac parte din Grupul de la Vișegrad, condamnă „acest nou deplorabil act de agresiune și încălcarea legilor internaționale, comisă de Rusia pe teritoriu european”, se arată în documentul semnat de cei patru prim-miniștri din Ungaria, Polonia, Slovacia și Cehia.

„Împreună cu premierul Cehiei, condamnăm cu putere acțiunile ilegale și violente desfășurate de agenții serviciilor rusești. Nu vom permite ca aceste activități să dezbine Europa.

Țările Grupului de la Vișegrad sunt hotărâte să ia măsuri împreună cu celelalte state membre ale Uniunii Europene pentru a întări reziliența noastră”, se mai spune în document.

Conflict diplomatic Cehia- Rusia

Oficialii de la Praga au anunțat, pe 17 aprilie, expulzarea a 18 diplomați ruși, ca urmare a suspiciunilor că în explozia de la depozitul de muniții sunt implicate serviciile secrete ruse. Rusia a replicat prin a expulza 20 de diplomați cehi.

Potrivit BBC, poliţia cehă este în căutarea a doi bărbaţi ruşi, suspectaţi că ar fi agenţi GRU, serviciul de informații al armatei ruse. Ei ar fi responsabili de explozia depozitului de muniţii, în 2014. Cele două nume indicate de oficialii cehi se potrivesc cu cele folosite de cei doi suspecți în tentativa de asasinare a fostului spion rus Serghei Skripal și a fiicei sale Iulia, cu Noviciok, în orașul englez Salisbury, în 2018.

Luni, Ministerul Afacerilor Externe de la București a anunțat
expulzarea lui Alexey Grishaev, adjunct al atașatului militar în cadrul Ambasadei Federației Ruse. Conform G4Media, diplomatul rus este acuzat de spionaj.

 
 

Urmărește-ne pe Google News