Legea privind ordinea juridică specială, extinsă pentru a include situaţiile de catastrofă umanitară sau război într-o ţară vecină cu Ungaria, a fost aprobată cu prioritate, cu 116 voturi pentru şi 43 împotrivă.

Scopul său este să pună la dispoziţia guvernului toate instrumentele necesare pentru a ajuta persoane refugiate din cauza războiului şi a proteja ţara de efectele economice nefavorabile ale conflictului, precizează sursa citată.

Pe 24 mai, prim-ministrul Viktor Oban a anunţat că guvernul ungar declară starea de urgenţă începând de la miezul nopţii, din cauza războiului din Ucraina.

La câteva ore după ce parlamentul amendase Constituţia stabilind că o astfel măsură poată fi luată în situaţie de conflict armat, război sau dezastru umanitar într-o ţară vecină, Orban a declarat că războiul din Ucraina prezintă un pericol constant pentru ”Ungaria, siguranţa noastră fizică, aprovizionarea cu energie şi siguranţa financiară a familiilor şi economiei”.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

 
 

Urmărește-ne pe Google News