Armata, serviciile de urgenţă şi voluntarii construiesc baraje minuţios planificate, pe baza lecţiilor învăţate la ultimele inundaţii mari, în 2013, transmite Euronews, potrivit news.ro.

Numeroşi locuitori din sate de la nord de Budapesta au făcut toate demersurile necesare. Unii dintre ei reuşesc să-şi păstreze umorul, în pofida previziunilor.

„Începând din această seară, vom face de pază pe baraj în fiecare seară. Eu am pregătit deja şemineul, prietenii şi familia sunt invitaţi, vom prăji slănină”, se amuză Tamás Kreisz.

Potrivit purtătoarei de cuvânt a Autorităţii Apelor din Ungaria, calmul care încă mai domneşte în ţară este înşelător, iar faza cea mai importantă a revărsării a început în sectoarele de nord-vest ale fluviului.

„În ultimele două nopţi, am «prins», ca să folosim jargonul Autorităţii Apelor, mlaştini, scurgeri, apă curentă. În aceste cazuri, rambleul este acoperit cu folie de aluminiu şi consolidat”, a anunţat, într-o conferinţă de presă, Gabriella Siklós.

La Budapesta, nivelul apei creşte cu regularitate şi inundă cheiul, ceea ce atrage curioşi. Nivelul maxim al Dunării urmează să fie atins sâmbătă, la 835 de centimetri

Premierul Viktor Orban a anunțat vineri că pregătirile împotriva inundațiilor vor fi menținute pentru încă șase zile, până joia viitoare.

Numărul profesioniştilor care lucrează în prevenirea inundaţiilor în Budapesta a fost ridicat la 5.828, alături de 4.012 voluntari, a precizat Orban, citat de agenția de presă MTI.

Eforturile de protecţie împotriva inundaţiilor s-au concentrat până acum pe porţiunea Dunării din amonte de Budapesta, dar lucrările au început între timp şi în sud, la Bata, Dunaszekcso şi Baja.

„Viețile a 60.000 de oameni depind de o barieră de nisip”, spune, îngrijorat, un voluntar, citat de index.hu.

Bilanţul morţilor în urma inundaţiilor severe care s-au abătut începând de săptămâna trecută asupra Europei Centrale şi de Est a crescut la cel puţin 24: cinci în Cehia, cinci în Austria, şapte în Polonia, şapte în România. Opt persoane sunt date dispărute în Cehia.

Deşi ploile au încetat în cea mai mare parte, inundaţiile şi viiturile formate pe mai multe râuri continuă să ameninţe oraşe şi localităţi din această regiune, notează AFP.

 
 

Urmărește-ne pe Google News