Manfred Weber, preşedintele PPE, i-a scris şefului Consiliului European, Charles Michel, pentru a-i spune că noile reguli din Ungaria ar putea „crea lacune grave pentru activităţile de spionaj, reprezentând un risc grav pentru securitatea naţională”.

„Această politică ar putea, de asemenea, să faciliteze deplasarea ruşilor în spaţiul Schengen, ocolind restricţiile impuse de legislaţia UE”, avertizează Weber în scrisoarea sa, care a fost văzută de Reuters.

Guvernul Ungariei nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii trimisă prin e-mail de Reuters. Nici biroul lui Charles Michel nu a comentat scrisoarea, care evidenţiază tensiunile dintre instituţiile UE şi Ungaria, ţara care deţine în prezent preşedinţia rotativă a Consiliului UE şi care insistă să mențină relaţii cordiale cu Rusia în pofida agresiunii sale militare din Ucraina.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat că Bruxellesul va lua legătura cu Budapesta cu privire la noile reguli şi că țara condusă de premierul Viktor Orban, considerat un „cal troian” al Kremlinului în UE și în NATO, este obligată să respecte reglementările Schengen.

Ungaria a extins luna aceasta programul său de imigraţie numit „card naţional” pentru a-i include, printre alţii, pe ruşi şi pe belaruşi. Posesorul unui astfel de card are dreptul să lucreze în Ungaria fără autorizaţie de securitate şi îşi poate aduce şi familia în ţară. Oficial, acesta nu este un lucrător invitat şi, prin urmare, nu apare nici în statistici şi nici în diferitele cote naţionale. „Cardul național” este valabil pentru o perioadă de doi ani, dar poate fi prelungit, explică Reuters, potrivit news.ro.

Medicul Tironică Onu, condamnat să plătească sute de mii de euro unei paciente pe care a nenorocit-o pe viață. Este judecat și pentru că a cerut să fie aruncat la gunoi un bebeluș viu, născut prematur
Recomandări

Decizia Ungariei privind relaxarea condiţiilor pentru acordarea de vize pentru ruși și belaruși vine la un an după ce SUA au impus sancţiuni împotriva a trei funcționari de rang înalt – doi ruși și un ungar – ai Băncii Internaţionale de Investiţii (IIB), o bancă din Budapesta controlată de Rusia. Funcționarii respectivi au avut parte de imunitate diplomatică deplină şi au putut călători liber în UE. La presiunea SUA, Ungaria s-a retras din IIB, dar şi-a exprimat frustrarea că a fost nevoită să facă acest lucru.

La începutul acestei luni, după preluarea de către Ungaria a președinției semestriale a UE, Viktor Orban s-a deplasat la Moscova și la Beijing pentru presupuse discuții de pace în Ucraina. Ceilalți lideri de stat din UE au denunțat aceste vizite și au precizat că premierul ungar nu a avut mandat din partea Consiliului UE.

Orban a criticat vehement ajutorul militar occidental pentru Ucraina şi s-a opus mereu atât în UE, cât și în NATO pentru adoptarea unor decizii de susținere a țării atacate de Rusia.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (2)

afilimon   •   30.07.2024, 23:38

A pariat inteligent. Din pacate, altii sint cei care au pariat prost. Tare prost.

Sfantul__Cuvios_Pafnutie   •   30.07.2024, 19:49

Ce e cel mai amuzant e că Orban a pariat întreaga Ungarie pe Rusia. Dacă nu-i iese, vor fi interesante represaliile. Belarus 2. Sigur se vor bucura ungurii.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Mister total după ce o turistă a fost înghițită de o groapă uriașă, pe trotuar, și e de negăsit de 7 zile. Ipoteză năucitoare
Știrileprotv.ro
Mister total după ce o turistă a fost înghițită de o groapă uriașă, pe trotuar, și e de negăsit de 7 zile. Ipoteză năucitoare
Drama regretatului Nae Lăzărescu: ”Fiul meu era pe masă mort, eu aveam spectacol...”. Actorul a murit singur, într-o sărăcie lucie
Viva.ro
Drama regretatului Nae Lăzărescu: ”Fiul meu era pe masă mort, eu aveam spectacol...”. Actorul a murit singur, într-o sărăcie lucie
Reacția Andreei Esca atunci când s-a trezit cu copiii în Grecia, la ziua ei: „Am plecat să o surprindem pe mama”
Libertateapentrufemei.ro
Reacția Andreei Esca atunci când s-a trezit cu copiii în Grecia, la ziua ei: „Am plecat să o surprindem pe mama”
Singurul fruct care încetinește îmbătrânirea. Se consumă sub diferite forme și are beneficii uimitoare
FANATIK.RO
Singurul fruct care încetinește îmbătrânirea. Se consumă sub diferite forme și are beneficii uimitoare
A murit handbalista Iryna Glibko, răpusă de o boală cruntă. Fusese cea mai bună străină și de două ori golgheter în Liga Florilor
GSP.RO
A murit handbalista Iryna Glibko, răpusă de o boală cruntă. Fusese cea mai bună străină și de două ori golgheter în Liga Florilor
Cele 4 zodii pe care soarta le pune la încercare în septembrie 2024. Se anunță zile încărcate pentru ele, dar și recompense pe măsură
FANATIK.RO
Cele 4 zodii pe care soarta le pune la încercare în septembrie 2024. Se anunță zile încărcate pentru ele, dar și recompense pe măsură
Nu s-a terminat ca la TV! Cristina și Andrei s-au împăcat după Insula Iubirii, dar apoi s-a mai întâmplat ceva. Anunțul făcut în mijlocul nopții
Unica.ro
Nu s-a terminat ca la TV! Cristina și Andrei s-au împăcat după Insula Iubirii, dar apoi s-a mai întâmplat ceva. Anunțul făcut în mijlocul nopții
Detalii terifiante, după decesul handbalistei Iryna Glibko, campioană a României! "Ficatul era plin de ganglioni". Drama ultimilor ani | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Detalii terifiante, după decesul handbalistei Iryna Glibko, campioană a României! "Ficatul era plin de ganglioni". Drama ultimilor ani | EXCLUSIV
Bulgarii au inventat "taxa pe dezinfectare" de la 1 septembrie, prin care vor face milioane de euro de la şoferi
Observatornews.ro
Bulgarii au inventat "taxa pe dezinfectare" de la 1 septembrie, prin care vor face milioane de euro de la şoferi
Horoscop 30 august 2024. Gemenii vor observa chiar de la primele ore ale zilei că au unele îndoieli și temeri legate de resursele financiare
HOROSCOP
Horoscop 30 august 2024. Gemenii vor observa chiar de la primele ore ale zilei că au unele îndoieli și temeri legate de resursele financiare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI