Ca parte a tranzacției, a fost de acord, de asemenea, să achiziționeze cea mai mare parte a activităților din România ale Alpha pentru 300 de milioane de euro, mai scrie sursa citată.

Fondul a precizat că UniCredit a cumpărat acțiunile Alpha la un preț de 1,39 euro fiecare, ceea ce reprezintă un nivel de 9,4% peste prețul de închidere din ziua de dinaintea anunțului inițial.

Criza datoriilor suverane

Grecia a atras investiții semnificative pe măsură ce economia sa s-a consolidat după criză, ceea ce a determinat S&P Global să ridice ratingul țării la categoria recomandată investițiilor în octombrie.

HFSF și-a vândut luna trecută participația de 1,4% din Eurobank și se așteaptă ca în zilele următoare să procedeze la vânzarea a aproximativ 20% din National Bank of Greece.

În deceniul precedent, fondul a achiziționat participații la cele mai mari patru bănci ale țării, injectând aproximativ 50 de miliarde de euro pentru a-i recapitaliza în timpul crizei financiare din țară.

Retragerea grecilor din România

Alpha Bank este singura bancă cu capital elen ce mai activa în România, după ce anterior Banca Transilvania a preluat Bancpost, iar Eximbank a preluat Banca Românească, ce era deținută de National Bank of Greece.

Noua bancă va fi a treia din sistemul bancar românesc, cu o cotă de 12% din piață, conform Ziarului Financiar, fiind depășită doar de Banca Transilvania și BCR.

Mișcări pe piață

Nu este singura tranzacție bancară recentă din România: Intessa San Paolo, a doua mare bancă a Italiei, a anunțat că va cumpăra First Bank din România. Aceasta este fosta Piraeus Bank și era deținută de către fondul american J.C. Flowers. Acesta cumpărase și Bank Leumi, înglobând-o în First Bank.

Concomitent, Profit.ro a scris pe 25 octombrie că maghiarii de la OTP Bank negociază vânzarea subsidiarei locale către Banca Transilvania pentru 360 de milioane de euro, în negocieri fiind și Raiffeisen Bank.

Conform sursei citate, OTP a luat decizia vânzării după ce Banca Națională a României (BNR) i-a dat de înțeles că nu se va putea extinde prin achiziții. OTP a încercat în 2018 să cumpere Banca Românească, iar în 2014 a cumpărat subsidiara locală a Millenium Bank din Portugalia.

Guvernul României a introdus recent o taxă de 2% pe veniturile băncilor din țara noastră, ca parte a unui pachet de măsuri de creștere a veniturilor la buget.

Urmărește-ne pe Google News