Comentează„Unii mă condamnă că mi-am salvat câinele, dar mi-am abandonat mama”, spune cu o voce grea Nonna, o asistentă medicală ucraineană care a fugit dintr-un oraș-port ocupat de ruși, găsindu-și refugiu în Frankfurt. A plecat cu câteva bagaje sub umăr și cu Nicky, un Golden Retriever care i-a fost alături în cele mai grele momente din viață. Însă mama sa a rămas blocată în Herson, cel mai mare oraș câștigat de ruși în campania militară din sudul Ucrainei, relatează jurnaliștii independenți de la Meduza.
Nonna nu e singura care și-a călcat pe inimă pentru a salva din calea războiului animale fără nicio vină. Ca ea sunt mulți dintre cei aproape 7 milioane de ucraineni obligați să-și părăsească țara pe repede-înainte din cauza războiului Kremlinului.
Larisa a găsit refugiu pentru câinele Tosya și pisica Nora în Lodz, Polonia
În 2014, Larisa și-a părăsit casa din Donețk și s-a refugiat în Kiev. Avea doar 30 de ani când a plecat cu fiul și cu părinții în vârstă spre o nouă viață. A reușit să-și deschidă un salon de înfrumusețare și le-a cumpărat alor ei un apartament în capitala Ucrainei.
Apoi, în viața ei a intrat un alt refugiat, un mic pechinez găsit de o prietenă într-un oraș minier bombardat din Donbas.
„Atunci, civilii din acel oraș, inclusiv prietena mea, se pregăteau pentru evacuarea spre Rusia. Dar oamenii nu puteau să-și ia animalele care nu aveau pașapoarte veterinare. Trebuia să-și abandoneze pechinezul. Mi-a trimis o poză, iar când am văzut chipul acestui câine mi-am amintit de animalul pe care părinții mei îl pierduseră recent. Mi-am spus că ăsta e Tosya. Am trecut prin toate punctele de control posibile pentru a scoate acest câine din Donețk”, povestește Larisa.
În timpul călătoriei sale, un militar separatist a suspectat-o că este spioană și a amenințat-o că o va împușca dacă se va întoarce fără un câine prin punctul de control. Femeia nu s-a înduplecat. Și-a sunat prietena și a implorat-o să aibă grijă de pechinez ca de ochii din cap, acum viața ei era legată de cea a lui Tosya.
„Nu avea o lesă, așa că prietena mea a scos cordonul unui halat și a legat câinele de trupul ei. La punctul de control, același separatist a râs spunându-mi: «Chiar ți-ai riscat viața pentru corcitura asta?»”, continuă Larisa.
La începutul anului, când toată lumea vorbea despre trupele rusești adunate la granița țării sale, femeia și-a programat animalele la veterinar, ca să fie sigură că va putea să le scoată din Ucraina. Larisa nu a mai apucat să-și cipeze animalele, războiul a început cu 4 zile înainte. S-au refugiat cu toții în subsolul unei școli din Kiev.
„A trebuit să lăsăm pisica în apartament, ne era teamă că altfel se va piede printre cei 400 de oameni din adăpost. Ne întorceam noaptea și o găseam mieunând pe sub ușă. Tosya s-a adaptat mai bine vieții sub bombardament, a devenit un câine sociabil și a dormit aproape permanent la picioarele vecinei noastre, de care nici nu voia să se apropie înainte de război”, spune antreprenoarea din Kiev.
Femeia a făcut multe drumuri prin metropola bombardată ca să găsească hrană și să o livreze celor mai vulnerabili, inclusiv celor cu animale în grijă. A dat de câțiva saci cu mâncare uscată în depozitul unui supermarket închis. Pisica nu a făcut fițe când s-a trezit sub mustăți cu bobițe destinate lui Tosya.
Mai dificil a fost când au decis cu toții să plece din Kiev. Un obuz căzuse lângă mașina ei în timpul zilei, așa că femeia a cumpărat bilete de tren pentru ea, fiul ei minor și părinții bătrâni. În tren a călătorit cu trei copii mici în brațe, cu pisica ghemuită lângă ea și câinele unor străini între picioare. Tosya a mers în brațele părinților ei până în Polonia.
„Am stat blocați 15 ore la graniță. În acea noapte, trei mii de oameni au trecut prin vamă. Am legat câinele cu o pătură în jurul trupului meu și așa am trecut în Polonia. Animalele sunt acum în siguranță, am găsit un apartament unde ne-au primit cu pisica și câinele în Lodz”, încheie Larisa.
Alina a ajuns cu două pisici și un Ciobănesc în Poznan, Polonia
„Viața mea de adult a început cu faptul că m-am căsătorit, am născut un copil și am adoptat o pisică. Murka are 13 ani, adică aceeași vârstă ca fiica mea. Am găsit-o otrăvită pe stradă. S-a chinuit o săptămână într-o clinică veterinară pentru a supraviețui”, își începe povestea Alina.
Apoi, femeia de 33 de ani și-a deschis viața unui pui de pisică ce nu se descurca să trăiască pe stradă, i-a spus Maya. A urmat un câine, pe care l-a luat pentru a-i alina suferința mamei sale, după ce bunica s-a îmbolnăvit de demență. Înainte de război, câinele Mia își împărțea viața între două case, a mamei și a Alinei.
Am dresat acest câine să nu se teamă de zgomote puternice. Dar nimic nu putea să-l pregătească pentru război. Nu mai dormea după plimbare și refuza să mai mănânce. Mama a trebuit să-l păcălească pentru a înghiți câteva bobițe de pisică, doar atât am mai găsit în Krîvîi Rih.
Alina, refugiată din Krîvîi Rih:
Când au început să sune sirenele de raid aerian deasupra orașului, pisicile s-au refugiat sub canapea. Femeii îi era teamă că nu va mai putea să le scoată de acolo nici când va fi timpul să plece cu toții din Krîvîi Rih.
Pentru că una dintre pisici avea probleme cu inima, Alina a ales să lase animalele în grija mamei sale și să-și evacueze mai întâi fiica din Ucraina.
„Dacă aș fi ales să plec în acel moment cu toate animalele, cred că pur și simplu nu ar fi supraviețuit. În gară era o mulțime de oameni. Cu toții se îmbrânceau pentru a prinde un loc în tren. M-au împins atât de tare încât a trebuit să dau drumul fiicei mele pentru că altfel mulțimea i-ar fi rupt brațul. Am văzut cum pechinezul unei familii s-a sufocat printre oameni”, spune Alina, care a reușit să ajungă în orașul polonez Poznan.
La o lună după evacuarea sa, femeia și-a convins și mama să plece împreună cu animalele din Krîvîi Rih.
„Eram îngrijorată că pisica Maya nu va supraviețui călătoriei. Nu puteam să o abandonăm acolo, dar nici să așteptăm ca o rachetă să cadă peste apartamentul nostru. Ne-am zis că lucrurile vor fi așa cum va dori Dumnezeu”, continuă Alina.
Evacuarea a venit cu propriile anxietăți. Mama Alinei se temea că va ajunge la destinație cu un câine răcit cobză, pentru că nu a fost lăsată să se urce cu pătuțul animalului în trenul de Polonia.
S-au lovit de noi provocări odată ce au ajuns în țara vecină, unde nu găseau o locuință în care să fie acceptate și animale de companie. Mama sa a ajuns să doarmă într-o sală sportivă devenită peste noapte centru de refugiați, era singurul loc în care putea să rămână alături de câinele din Krîvîi Rih.
„Am sunat disperată la centrele de refugiați prin care am trecut cu fiica mea, nimeni nu voia să accepte o persoană cu animale de companie. Am căutat să închiriem un apartament, dar toți spuneau răspicat «fără animale». Nu înțeleg. Copilul meu poate provoca mai multe daune într-un apartament decât poate un câine”, zice Alina.
Marina a parcurs 2.200 de kilometri pentru a-și salva hamsterul și câinele Teckel din Harkov
Când era mică, Marina a avut grijă de un hamster. Experiența a responsabilizat-o. Și, când a crescut, și-a dorit ca și fiul ei să învețe grija pentru un animal, așa că a mers și a cumpărat cel mai mic hamster dintr-un pet shop din Harkov. L-a numit Marusia.
A ajuns acasă, dar hamsterul s-a dovedit atât de mic și slab încât nici nu putea să se hrănească singur. Tip de o săptămână, fiul ei a hrănit animalul cu vârful unei pensule îmbibată în smântână. Iar apoi a intrat în viața familiei teckelul Isolda.
Pe 24 februarie, Marina își amintește că a fost trezită din somn de soțul ei, care a anunțat-o că a început războiul în Harkov.
„Pe jumătate adormită, am scos dintr-un dulap un geamantan, am băgat o pătură și apoi m-am prăbușit pe podea, mi-am dat seama că nu am unde să fug. În centrul orașului era ambuteiaj. Apoi au venit avioanele rusești. Aruncau bombe peste oameni. Noi am decis să ne mutăm în subsol. Pereții tremurau continuu”, spune Marina.
Femeia a trăit 49 de zile de război în Harkov. A plecat abia după ce o rachetă a lovit apartamentul vecinilor. A izbucnit un incendiu în clădire și, deși pompierii au reușit să stingă flăcările înainte ca apartamentul familiei să fie avariat, femeia a decis deja să părăsească Ucraina.
„Nu am putut să trec peste acea rachetă. În fiecare moment mă gândeam că va veni o alta și pereții clădirii nu mă vor proteja. Nu am mai suportat”, explică tânăra antreprenoare din Harkov.
În timpul evacuării, femeia a auzit pentru a doua oară în viață scâncetul hamsterului, a scos de vreo două-trei ori același sunet înfiorător în trenul care-i ducea în Polonia.
„Nici acum nu s-au oprit bombardamentele din orașul nostru. Aici, mulți dintre cei care rămân o fac pentru animalele lor. Un vecin se teme că nu are unde să găsească refugiu pentru pisicile sale în străinătate”, încheie Marina.
Nonna a fugit cu Nicky, un câine Golden Retriever, dintr-un oraș-port ocupat de ruși până în Frankfurt
„Nicky a intrat în viața mea după cancer. Atunci mi-am dat seama că nu am făcut niciodată ceva pentru mine. Mereu am încercat să satisfac dorințele celor din jurul meu. Mi-am dorit mereu un câine, dar nu mi-am luat unul, căci mama nu suporta animalele. Când am descoperit că boala este în regresie, am sunat crescătorul pentru a cumpăra acest cățel. A fost primul lucru pe care l-am făcut”, spune Nonna.
A primit în viață un câine ce o înțelegea în cele mai grele momente. Nicky nu lătra niciodată și își păzea stăpâna când femeii îi era prea rău pentru a coborî din pat. Când au început bombardamentele, câinele s-a ascuns în baia apartamentului. Era singurul loc în care se simțea în siguranță în Berdeansk, un oraș-port de la Marea Azov pe care rușii au reușit să-l ocupe în primele trei zile ale războiului din Ucraina.
„Când au venit autobuzele de evacuare, câinele a intrat fără nicio teamă într-unul. Dar, pe drum i s-a făcut incredibil de rău. Ardea de febră în timp ce obuzele zburau țărâna în jurul coridorului de evacuare”, povestește asistenta medicală din Berdeansk.
În trenul spre Lviv a călătorit alături de o femeie care scăpase din Mariupol. Familia ei s-a despărțit pentru a se asigura că măcar cineva va supraviețui războiului. Femeia s-a ascuns într-un subsol alături de fiica ei și de cei patru câini. În vreme ce soțul și ginerele au stat într-un alt adăpost. Ei au murit. Ele au supraviețuit.
„În adăpost, un lătrat poate să aducă moarte. Așa că această femeie și fiica ei au legat botul câinilor pentru a nu mai lătra. Dar nici asta nu a oprit animalele. Frica trebuia să izbutească cumva”, spune Nonna.
Asistenta medicală a ajuns în Polonia, iar de acolo a luat drumul Germaniei.
„Cea mai mare provocare a fost să găsesc un loc unde să rămân alături de Nicky. În prima tabără de refugiați au refuzat să ne găzduiască împreună. Au vrut să-mi trimită câinele într-un adăpost pentru animale. Am început să plâng, așa că ne-au trimis mai departe spre Frankfurt. Aici stăm într-un hotel, unde proprietarul primește bani de la autorități pentru a găzdui refugiați ucraineni”, completează Nonna.
Femeia și-a lăsat mama în regiunea Herson, care este ocupată de la începutul războiului de soldații Rusiei. Bătrâna nu a vrut să plece. Își pregătiseră deja răsadurile de roșii înainte de venirea războiului și nu a vrut să-și abandoneze cei 10 acri pe care crește legume în sudul Ucrainei.
„Am încercat să o conving că nu e ok să rămână acolo, dar nu-și poate imagina viața departe de mica ei fermă. Uneori, pentru a salva pe cineva, trebuie să-l lași o vreme în pace. Cred că asta trebuie să fac cu mama. Unii mă condamnă că mi-am salvat câinele, dar mi-am abandonat mama. Însă ea este adultă, este responsabilă pentru propria ei viață. Nu pot spune asta și despre Nicky”, explică Nonna.