Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, Spitalul CF2 a depus în data de 3 august la Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti dosarul de acreditare, iar o săptămână mai târziu, pe data de 10 august, DSP împreună cu Centrul de Transfuzii au realizat raportul de evaluare prin care a fost atestat faptul că unitatea de transfuzii îndeplineşte condiţiile necesare acreditării.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Laurenţiu Colintineanu, a precizat pentru MEDIAFAX că autorizaţia a fost emisă pe 11 august, iar acţiunea de recontrol de marţi a inspectorilor DSP Bucureşti a reconfirmat condiţiile pe care unitatea le întruneşte pentru a primi autorizarea.
Pe 2 august, o asistentă de la Spitalul CF 2 a fost amendată cu 700 de lei de inspectorii sanitari în urma anchetei care a stabilit că o pacientă de 39 de ani a primit o transfuzie greşită de sânge din cauza unei erori de etichetare a testelor pretransfuzionale.
Pacienta a fost internată cu diagnosticul de cancer col uterin la Spitalul CF 2. Ea a primit o transfuzie cu grupa sangvină AB4 pozitiv, în condiţiile în care ea are grupa sangvină 0 pozitiv. La aproximativ o oră şi jumătate după intervenţia chirurgicală, s-au instalat primele semne de şoc hemoragic şi hematurie, iar pacienta a fost transportată la reanimare unde a primit tratament de echilibrare şi a fost făcută recomandarea unei noi transfuzii. Ulterior a fost mutată de la Spitalul CF2 la Spitalul Universitar.
În paralel este efectuată şi o anchetă a procurorilor, privind fapte de vătămare corporală din culpă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro