„Toate plăţile au fost suspendate imediat, toate proiectele revizuite, toate bugetele proiectelor, inclusiv pentru 2023, amânate până la noi ordine, reevaluare a întregului program”, a precizat comisarul ungar pentru vecinătate şi extindere pe reţeaua X, fostă Twitter.
El a spus că actualul program de asistenţă pentru dezvoltare se ridică la 691 de milioane de euro, fără a da detalii.
„Amploarea terorii şi brutalităţii împotriva Israelului şi a poporului său marchează un punct de cotitură. Nu este posibil să ne comportăm ca şi cum nu s-a întâmplat nimic”, a declarat comisarul, înaintea unei reuniuni extraordinare de urgenţă a miniştrilor de externe din UE, convocată în urma atacului Hamas asupra Israelului.
Uniunea Europeană, unul dintre cei mai mari susţinători financiari ai palestinienilor, intenţiona să cheltuiască aproximativ 1,2 miliarde de euro între 2021 şi 2024 pentru a finanţa proiecte, în special în educaţie sau sănătate.
Cu toate acestea, un purtător de cuvânt al Comisiei a subliniat luni că UE nu finanţează „direct sau indirect” Hamas, care conduce Fâşia Gaza şi este considerată de Uniunea Europeană o organizaţie teroristă.
Peste 700 de persoane au fost ucise în sudul Israelului de când Hamas a lansat sâmbătă o ofensivă militară din Fâşia Gaza. În Fâşia Gaza, loviturile armatei israeliene au ucis cel puţin 560 de persoane începând de sâmbătă, potrivit ultimului bilanţ al autorităţilor locale.