Doar 56,7% din persoanele vârstince și puțin peste 60% dintre cadrele medicale au primit o primă doză de vaccin în Uniunea Europeană, potrivit cifrelor actualizate săptămâna trecută de Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC).

Numărul este chiar mai mic pentru cei care au fost complet imunizați: doar 27,4% din persoanele de peste 80 de ani și 47% din lucrătorii din domeniul sănătății au făcut rapelul.

Thierry Breton, comisar european pentru piaţa internă, a acuzat explicit compania farmaceutică anglo-suedeză pentru ratarea țintelor de vaccinare în Uniunea Europeană din cauza livrării cu țârâita a serurilor, scrie The Guardian.

Comisar european: „Întârzierea se datorează exclusiv AstraZeneca”

„Dacă am fi primit 100% din vaccinurile AstraZeneca contractate, Uniunea Europeană ar fi astăzi la același nivel cu Marea Britanie în ceea ce privește vaccinurile”, a spus Thierry Breton pentru Le Parisien.

„Așadar, pot spune că problemele care le-am experimentat se datorează exclusiv eșecului AstraZeneca de a livra serurile”, a completat oficialul.

În primul trimestru, AstraZeneca a livrat doar un sfert din dozele pe care le-am comandat, în timp ce britanicii le-au primit pe toate, chiar dacă contractul nostru a fost semnat înaintea lor, în august 2020.

Thierry Breton:
Cum au făcut praf Constituția niște judecători CCR? Cazul Șoșoacă nu e despre Șoșoacă
Recomandări
Cum au făcut praf Constituția niște judecători CCR? Cazul Șoșoacă nu e despre Șoșoacă

Cât ar fi trebuit să livreze

Potrivit contractului semnat cu Bruxelles-ul, AstraZeneca s-a angajat să livreze blocului comunitar 180 de milioane de doze de vaccin în trimestrul aprilie-iunie 2021 şi un număr total de 300 milioane de doze începând din decembrie 2020.

În ciuda acuzațiilor lui Breton, autoritățile britanice au declarat că AstraZeneca nu a putut să-și îndeplinească angajamentele nici față de guvernul de la Londra, fiind livrate doar o treime din dozele datorate.

Unul dintre motivele pentru care compania nu a livrat numărul de doze promis este randamentul scăzut de la fabrica sa din Belgia. Astfel, Marea Britanie și Comisia Europeană sunt în prezent în negocieri cu privire la posibilitatea producerii dozelor într-o fabrică AstraZeneca din Olanda.

  • În Marea Britanie, procentul persoanelor vaccinate cu vârsta de 80 de ani și peste a fost de 99,4% în Anglia, 98,3% în Țara Galilor și 98,6% în Scoția potrivit Office for National Statistics.

Totuși, Breton crede că o a doua țintă de vaccinare a minimum 70% din întreaga populație adultă a UE până la sfârșitul lunii august este realizabilă.

Pe 15 martie, comisarul european a anunţat că Uniunea Europeană va compensa întârzierea livrărilor vaccinurilor fabricate de AstraZeneca cu cele ale companiei Pfizer.

O mașină s-a răsturnat la intrarea în Pasajul Lujerului, din București, pe linia de tramvai 41 | VIDEO
Recomandări
O mașină s-a răsturnat la intrarea în Pasajul Lujerului, din București, pe linia de tramvai 41 | VIDEO

Trei zile mai târziu, Comisia Europeană a anunțat că a trimis o scrisoare către compania farmaceutică, în încercarea de a rezolva amiabil o dispută legală pe tema livrărilor de vaccinuri COVID către țările blocului comunitar.

Noi probleme cu AstraZeneca

Numeroase țări din Uniunea Europeană au suspendat administrarea acestui vaccin, la jumătatea lunii martie, după depistarea primelor cazuri de tromboze.

Multe au reînceput la scurt timp vaccinările, după ce EMA a anunțat că vaccinul este „sigur și eficient”, dar fără să excludă la momentul respectiv o legătură între tromboze și vaccin.

Mai multe țări europene, printre care și Germania sau Olanda, au restricționat însă din nou administrarea vaccinului anglo-suedez în rândul persoanelor cu vârsta de sub 60 de ani, după ce s-a observat că persoanele tinere ar avea o susceptibilitate mai ridicată de a dezvolta tromboze după vaccinarea cu acest ser.

Marco Cavaleri, coordonatorul strategiei pentru vaccinare din cadrul Agenției Europene a Medicamentului (EMA), a declarat, recent, într-un interviu acordat cotidianului italian Il Messaggero că „este din ce în ce mai dificil să spunem că nu există o relație de cauză și efect între vaccinarea cu AstraZeneca și cazurile foarte rare de cheaguri de sânge”.

Ce sunt învățați liberalii să spună despre „criza” din coaliție, Șoșoacă și Lasconi
Recomandări
Ce sunt învățați liberalii să spună despre „criza” din coaliție, Șoșoacă și Lasconi

După declarațiile lui Cavaleri, EMA a insistat marți într-o declarație pentru agenția de presă AFP că nu a stabilit în mod clar o legătură între vaccinarea cu serul AstraZeneca și cazurile de tromboză raportate la mai multe persoane vaccinate din Europa.

„Analiza este în desfășurare”, a informat oficial instituția, care a precizat că va anunța o decizie clară miercuri sau joi.

Valeriu Gheorghiță: „Nu ne așteptăm la o retragere a autorizării”

Într-o conferință de presă, Valeriu Gheorghiță a declarat, azi, 6 aprilie, că România va aștepta comunicatul oficial al Agenției Europene a Medicamentului și recomandările acesteia, înainte de a se anunța o decizie internă.

Nu ne așteptăm la o retragere a autorizării punerii pe piață a acestui vaccin. Foarte probabil, vor fi recomandări suplimentare transmise și modificate recomandările din caracteristicile produsului. Practic, modificări ale prospectului.

Valeriu Gheorghiță:

Medicul Gheorghiță a mai spus că speră ca aceste recomandări să fie făcute de EMA pentru a avea „o sursă clară pe baza căreia să putem lua decizii”.

Foto: EPA

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O femeie din Mureș a fost decapitată de un camion în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni
Știrileprotv.ro
O femeie din Mureș a fost decapitată de un camion în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni
Mario Fresh RUPE TĂCEREA după despărțirea de Alexia Eram: „Nu există resentimente. Am realizat că...”. Adevăratul motiv al despărțirii
Viva.ro
Mario Fresh RUPE TĂCEREA după despărțirea de Alexia Eram: „Nu există resentimente. Am realizat că...”. Adevăratul motiv al despărțirii
Cât de frumoasă e fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță! Medicul colonel a cucerit numai femei superbe. De ce au divorțat
Libertateapentrufemei.ro
Cât de frumoasă e fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță! Medicul colonel a cucerit numai femei superbe. De ce au divorțat
Ce să pui în aluatul pentru clătite ca să nu se lipsească de tigaie și să rămână pufoase și a doua zi. Secretul pe care puține gospodine îl cunosc
FANATIK.RO
Ce să pui în aluatul pentru clătite ca să nu se lipsească de tigaie și să rămână pufoase și a doua zi. Secretul pe care puține gospodine îl cunosc
„Nu a fost niciun centimetru de piele care să nu fie vânăt”. Fosta jucătoare din top 5 WTA, documentar despre dramele din viața ei
GSP.RO
„Nu a fost niciun centimetru de piele care să nu fie vânăt”. Fosta jucătoare din top 5 WTA, documentar despre dramele din viața ei
Ora cea mai bună la care poți să cumperi bilete de avion ieftine. Atunci prețurile sunt chiar și cu 50% mai mici
FANATIK.RO
Ora cea mai bună la care poți să cumperi bilete de avion ieftine. Atunci prețurile sunt chiar și cu 50% mai mici
Monica Bîrlădeanu, ieșire în familie cu Valeriu Gheorghiță și fiul său. Cum au fost surprinși
Unica.ro
Monica Bîrlădeanu, ieșire în familie cu Valeriu Gheorghiță și fiul său. Cum au fost surprinși
VÂRSTA DE PENSIONARE CREȘTE. Când se modifică legea
Financiarul.ro
VÂRSTA DE PENSIONARE CREȘTE. Când se modifică legea
PNL acuză PSD că i-a copiat proiectul de lege privind avansul pentru imobiliare. Schema de tip piramidal de la Nordis i-a înviorat pe politicieni
Observatornews.ro
PNL acuză PSD că i-a copiat proiectul de lege privind avansul pentru imobiliare. Schema de tip piramidal de la Nordis i-a înviorat pe politicieni
Horoscop 10 octombrie 2024. Vărsătorii s-ar putea să se simtă destul de ciudat astăzi, cu atâția oameni în jur pe care nu-i mai înțeleg
HOROSCOP
Horoscop 10 octombrie 2024. Vărsătorii s-ar putea să se simtă destul de ciudat astăzi, cu atâția oameni în jur pe care nu-i mai înțeleg

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI