Documentul spune că, dacă nu există o decizie privind asistența acordată Ucrainei la summitul UE, atunci șefii altor țări și guverne ale blocului vor declara public că „în lumina comportamentului neconstructiv” al premierului ungar, „nu pot” permite” Budapestei să primească bani UE.

E vorba despre o strategie care vizează țintirea punctelor slabe din economia Ungariei, subminarea monedei naționale și provocarea unei prăbușiri a încrederii investitorilor, în încercarea de a afecta „locurile de muncă și dezvoltarea economică”, dacă Budapesta refuză să-și ridice vetoul împotriva ajutorului acordat Kievului.

Fără finanțare UE, se spune în document, „piețele financiare și companiile europene și internaționale ar putea fi mai puțin interesate să investească în Ungaria”. La rândul său, acest lucru ar putea „provoca o creștere suplimentară a costului finanțării deficitului guvernamental și o depreciere a monedei”.

Ministrul afacerilor Uniunii Europene al guvernului ungar, János Boka, a declarat că nu este la curent cu astfel de amenințări, iar Ungaria, a subliniat el, „nu cedează presiunii”. „Ungaria nu face o legătură între sprijinul pentru Ucraina și accesul la fondurile UE și nu acceptă ca alte țări să facă acest lucru”, a spus Boka. El a adăugat că Budapesta a trimis o nouă propunere la Bruxelles, în care a convenit provizoriu ca fondurile bugetare ale UE să fie folosite pentru a ajuta Ucraina dacă Ungariei i se permite să-și schimbe decizia în viitor.

Trei diplomați UE au declarat pentru Financial Times, sub protecția anonimatului, că multe țări UE au susținut planul de a lovi economia maghiară. „Atitudinea a devenit mai dură. Ce fel de uniune avem, dacă permitem acest tip de comportament?”, a spus una dintre surse. Alta a adăugat: „Miza este mare!”

„Aceasta este Europa care îi spune lui Viktor Orbán: este suficient; este timpul să fim toți în aceeași linie. Poate aveți un pistol, dar noi avem bazooka”, a declarat Mujtaba Rahman, director pentru Europa la Eurasia Group, o companie de consultanță.

Documentul la care face referire FT mai spune că „în cazul lipsei unui acord în (summit-ul) din 1 februarie, alți șefi de stat și de guvern ar declara public că, în lumina comportamentului neconstructiv al premierului maghiar, ei nu-și pot imagina că fondurile UE vor fi furnizate Budapestei”.

Un reprezentant al Consiliului UE a refuzat să comenteze informațiile.

Premierul maghiar Viktor Orban a blocat în decembrie 2023 decizia Uniunii Europene de a aloca Ucrainei asistență economică în valoare de 50 de miliarde de euro. După această decizie, Uniunea Europeană a început să lucreze pentru a crea un nou fond de ajutor militar pentru Ucraina, în valoare de peste 20 de miliarde de euro.

În 2022, autoritățile UE au blocat alocarea a circa 30 de miliarde de euro către Ungaria, din cauza faptului că țara are probleme cu statul de drept și corupția. Pentru a primi banii, Budapesta trebuie să îndeplinească anumite cerințe.

În decembrie 2023, Ungaria a declarat că a îndeplinit una dintre cereri și a consolidat independența justiției, după care UE a alocat țării 10 miliarde de euro. Totodată, aproximativ 20 de miliarde de euro au rămas blocați. La începutul lui 2024, Parlamentul European, după refuzul lui Orban de a sprijini ajutorul Ucrainei, a cerut să nu-i mai fie dați Ungariei banii Uniunii Europene.

După începerea invaziei pe scară largă a trupelor rusești în Ucraina, autoritățile maghiare s-au opus în mod repetat ca Uniunea Europeană să ajute Ucraina. În 2023, Ungaria a blocat o declarație comună a UE privind un mandat internațional de arestare pentru președintele rus Vladimir Putin. După aceea, Orban s-a întâlnit cu Putin, în China.

 
 

Urmărește-ne pe Google News