UE, SUA și ștafeta

„Dacă Statele Unite nu vor să facă acest lucru, Uniunea Europeană este gata să preia ștafeta”, a spus Kaja Kallas.

Șefa diplomaţiei UE a subliniat că, indiferent cine va fi liderul la Casa Albă, SUA „nu au niciun interes ca Rusia să fie cea mai redutabilă putere din lume”.

Totodată, Kaja Kallas s-a declarat „sigură” că administraţia republicanului Donald Trump „va continua sprijinul pentru Ucraina”.

Reacția șefei diplomației europene a venit înaintea unei noi întâlniri a grupului de la Ramstein, ce reuneşte statele care furnizează ajutor militar Ucrainei în războiul cu Rusia.

Joe Biden ajută Ucraina până în ultimul moment

Aceasta este ultima întâlnire a formatului Ramstein înaintea transferului de putere care va avea loc la Casa Albă pe 20 ianuarie.

Până atunci, preşedintele american în exerciţiu, Joe Biden, încearcă să trimită Kievului cât mai mult din ajutorul militar şi economic aprobat de Congres.

Asta în condițiile în care președintele ales al SUA, Donald Trump, vrea să pună capăt războiului din Ucraina în 100 de zile de la învestirea sa, a spus miercuri, 8 ianuarie, Keith Kellogg, trimisul special pentru pace în Ucraina.

În perioada scursă de la lansarea invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022, Congresul american a aprobat circa 175 de miliarde de dolari ca asistenţă pentru Kiev, din care aproximativ 65 de miliarde reprezintă ajutor militar oferit până în prezent.

 
 

Urmărește-ne pe Google News